Povești din calendar – poveste despre poveste

Sau un fel de dare de seamă.

COPERTA_PovestiDincoperta fata

Povești din calendar este o carte începută pe acest blog acum exact 5 ani, când mai întreprindeam din când în când câte o călătorie în timp, spre copilăria mea ajutându-mă de memorie, dar mai ales de cărțile de folclor din preajmă. Din ele mai apoi vă povesteam și repovesteam aici poezii sau povești. Era o nevoie de a scoate din uitare poveștile neobișnuite, necunoscute, prăfuite, dar atât de vii, profunde și în același timp candide. Mai era la mijloc și intenția de a le face mai citibile, mai apropiate de cititorul mic sau mare contemporan. Pe blog a venit totul treptat, câte o povestioară din când în când, la care uneori adăugam sugestii de lectură. Așa se face că ați citit (poate) alături de noi Povestea Babei Dochia, Poveste despre început, Vădana, Poveste despre starea vremii cu Sfântul Dumitru și Sfântul Gheorghe și altele pe care le puteți găsi la secțiunea Basme tainice.

Cândva, acum vreun doi ani, mi-a venit ideea de a concepe o carte în care să încapă cât mai multe astfel de povești așezate după un anumit tipic, calendarul popular părându-mi-se atunci cel mai potrivit format. Încă mi se pare că am ales bine. Am scris totul pe nerăsuflate în câteva zile ca un cititor/scrib hămesit și cam la fel a rămas până la tipărire.

De ce din calendar? Calendarul popular este modul prin intermediul căruia societățile tradiționale priveau lumea, fiind în același timp sistemul de gândire în jurul căruia se ordona timpul lor cotidian sau cel sacru, respectiv magic. Faptul că fiecare moment, zi, oră, lună, anotimp erau investite cu un anumit tip de încărcătură magică, a dat naștere unei diversități debordante de povești cu caracter apotropaic. Modul în care țăranii se raportau în permanență la timpul sacru corespunde în alt plan, celui al psihologiei copilului mic și al preocupării acestuia de a înțelege ce este timpul. Simțul temporal nu este unul înnăscut, ci el se dobândește de-a lungul vieții prin intermediul diverselor experiențe. Printre primele întrebări pe care copiii și le pun, multe dintre ele se referă la dimensiunea temporală a existenței noastre. Și pentru că timpul nu se poate percepe cu ajutorul simțurilor, el rămâne pentru copil multă vreme o noțiune abstractă.

În ceea ce privește poveștile, nu le-am ales locul întâmplător, ci fiecare dintre ele se potrivește foarte bine în tipicul unei luni, așa cum era ea văzută și înțeleasă în cadrul calendarului popular: fie că pornește de la caracteristica meteorologică a acelei luni sau a anotimpului, cum este vorba în „Legenda zăpezii” sau „Mart, Prier și Mai”, de la anumite credințe populare, cum este cazul „Babei Dochia”, „Poveștii bradului” sau „Poveștii despre cum s-a facut pământul”, de la anumite sărbători religioase sau populare cum sunt „Trei sute de ani în cer” sau „Măr și Păr” etc.

Textele sunt preluate și prelucrate din culegeri de folclor și etnografie, dar rămân de fiecare dată în preajma atmosferei inițiale, arhaice fără înfrumusețări inutile. Scopul culegerii este unul de recuperare atât a literaturii orale prezentă în culegeri de folclor nevalorificate până în prezent, cât și a întregii bogății spirituale a țăranilor de demult într-o manieră ludică și creativă. Astfel că Povești din calendar este o călătorie într-o lume aparte, cu o atmosferă specială creată fie de scurta introducere cu inserții din copilăria mea, dar mai ales de povești care vorbesc singure, atât de simplu și atât de convingător.

strabunica, bunica si bunicul, mama

Bunicii, străbunica și mama Iuliei, cândva în anii ’50

 

De ce am conceput această carte? Sunt o fată de la țară. Strămoșii mei au dus o viață simplă, uneori grea, dar într-o mare libertate și în inima naturii. Poveștile, poeziile și cântecele erau divertismentul zilnic la care eram expusă în copilărie în căsuța bunicilor mei. Cum ar veni, m-am dat de trei ori peste cap și am scos ce-am găsit prin memorie, ca dintr-o pălărie magică amintiri, detalii pe care le cred neprețuite și pentru alții, nu doar pentru mine. De asemenea, mi-am dorit foarte mult să le pot citi în primul rând copiilor mei povești vechi îmbrăcate în hăinuțe noi și colorate frumos, apoi mi-am mai dorit să se poată bucura și alți copii de ceva diferit de Capra cu trei iezi și Punguța cu doi bani sau povești vechi românești ilustrate frumos, dar rămase în negura timpului în privința textelor.

Cum am conceput culegerea? Este o întrebare care mi s-a pus de foarte multe ori de când a apărut cartea. Răspunsul este: punând laolaltă povești vechi și idei noi. M-a preocupat în primul rând calitatea textului și adaptarea lui. Dar am evitat să fiu un Charles Perrault al poveștilor românești tăind în carne vie după bunul plac. Prin urmare am ales acele povești în care am simțit un sâmbure de profunzime și de emoție. Dacă o poveste mi s-a părut exagerat de violentă în anumite momente ale ei, indiferent de alte calități ale textului, am preferat să nu o introduc în culegere. Alegerea poveștilor este prin urmare cât se poate de subiectivă. Singura poveste în care modificările sunt majore și are un iz personal mai pronunțat decât celelalte este Baba Dochia. Asta pentru că am citit mai mult de zece variante ale acestei povești și scopul inițial pentru care am adaptat-o a fost susținerea unui atelier pentru copii mici cu ocazia sărbătorii Mărțișorului. Din acest motiv, am comprimat câteva variante ale poveștii pentru a-i contura cât mai bine trama și pentru a fi ușor de pus în scenă. În ce privește restul poveștilor, intervențiile sunt minime și țin de înlocuirea formelor vechi ale cuvintelor și expresiilor cu cele noi, scurtarea textului acolo unde erau foarte multe repetiții, ca în cazul basmului Măr și Păr, adăugarea formulelor de început, mijloc și sfârșit caracteristice poveștilor populare, culese de Simion Florea Marian sau alegerea unor titluri pentru poveștile preluate din Datinile și credințele poporului român, de Elena Niculiță-Voronca, principala mea sursă de inspirație pentru această culegere.

Bibliografia culegerii (bibliografia apare și la finalul cărții):
  • Calendarele poporului român, Antoaneta Olteanu, Editura Paideia, Bucureşti, 2001, 2009;
  • Datinile și credințele poporului român, de Elena Niculiță-Voronca, Iasi, Polirom, 1998;
  • Sarbatorile la romani, Simion Florea Marian, volumul al doilea, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1994;
  • Lecții cu povești despre facerea lumii, Irina Nicolau, Matei Cerkez, Carmen Huluță, Ana Pascu, Sigma, 2000;
  • Cerul și podoabele lui, Tudor Pamfilie, Paideia, 2001;
  • Insectele în limba, credințele și obiceiurile românilor, Simion Florea Marian, București, 1903;
  • Povești ardelenești culese din gura poporului, Ion Pop-Reteganul, 1888.

Pe de altă parte, cred că poveștile vechi au o bogăție nu numai în privința conținutului, dar și a limbajului. Cuvintele vechi sunt frumoase, au sonorități diferite față de limba uzuală, e bine să nu le uităm cu totul. Prin urmare, le-am răsădit din loc în loc, adăugându-le explicații jucăușe. De asemenea, la finalul fiecărei povești am adăugat sugestii de lectură creativă ca sursă de inspirație pentru părinți, educatori sau copii mai măricei care-și fac singuri de lucru. Scopul acestei rubrici, numită De-a povestea, este apropierea cu mâinile, cu ochii, cu urechile, cu sufletul de fiecare poveste, o apropiere de poveste sau unul de altul, a celui care citește de cel căruia i se citește. O manieră de a face cititul împreună mai participativ, să-i zicem. Cireașa de pe tort o consider a fi însă cardurile cu personaje și detalii care însoțesc textul. Le-am gândit ca pe un instrument de joacă și creație de povești proprii de către micii sau marii cititori. Și sper să își atingă scopul, dacă nu în toate casele, măcar în câteva.

De la conceperea textului până la tipărirerea lui a fost un drum lung din care am mai învățat câte ceva despre cum merg lucrurile pe lumea asta 🙂 Dar, la final de drum, mi se pare fabulos că o editură prestigioasă, cum este Editura Vellant și un ilustrator atât de puternic și de original precum Veronica Neacșu au crezut în text și l-au fortificat prin implicarea lor. Le sunt recunoscătoare.

Faptul că Povești din calendar nu a apucat să se lanseze în mod oficial pentru că primul tiraj s-a epuizat într-o singură lună de la apariție, ne-a dat aripi, nouă celor din echipa de creație, dar suntem conștienți de faptul că prețul extrem de generos a contribuit la acest lucru și a fost posibil datorită finanțării proiectului editorial de către Administrația Fondului Cultural Român.

Vestea bună este că în curând vom avea un al doilea tiraj, dar de data aceasta cu prețul real al cărții. Vom avea de asemenea și o expoziție cu superbele ilustrații ale Veronicăi, o lansare în București în luna martie și sperăm apoi și în alte orașe pe parcursul întregului an.

Noutăți despre atelierele susținute în jurul cărții, despre lansare, expoziții și altele pe care nici noi nu le știm deocamdată, puteți citi pe Pagina de Facebook a cărții, unde vă invit să vă abonați la vești bune din viitor despre povești vechi de demult.

Închideți ochii pe dinafară și deschideți-i pe dinăutru, în poveste!

Cu bucurie,

Iulia

iulia de veronica

Iulia privită de Veronica

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Felurite, ticluite, iscusite. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s