Da’ de ce să mă întorc în timp?

Mă simt foarte rar „la modă”, de fapt este un subiect la care nici nu mă gândesc de obicei, dar în rarele ocazii când ajung să mă simt așa asta se întâmplă pentru că mă frapează niște asemănări cu restul lumii mai mult sau mai puțin întâmplătoare. În ultima vreme m-am simțit așa pentru că am aflat despre o expoziție în care orașul e luat la întrebări, am auzit că tururile ghidate prin București încep să aibă sute de spectatori, am savurat o bandă desenată alcătuită din indicii despre Bucureștii de altădată semnalate de concitadini cu chef de vorbă și ilustrate maginific de Sorina Vazelina și am răsfoit o culegere de decupaje subiective ale orașului semnate de câțiva scriitori români și reunite într-un colaj inedit de către Andreea Răsuceanu, în cartea „Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului„. Toate acestea m-au pus puțin pe gânduri pentru că aproape toată vara trecută mi-am petrecut-o în București, dar nu cel de azi, ci mai degrabă cel de ieri, alaltăieri și răsalaltăieri de unde am strâns amintiri și martori într-o nouă carte, „Da’ de ce să mă întorc în timp?”, o carte de dragoste despre București.

E mai mult sau mai puțin întâmplător că există preocupări concomitente despre acest oraș la niveluri atât de diferite pentru că, așa cum zice un celebru clișeu neaoș, Bucureștiul este un oraș al contrastelor. Nu e așa de azi, de ieri, ci de câteva sute de ani. Faptul că te izbește acum și mâine te înalță poate fi bulversant, dar este până la urmă o formă foarte eficientă, chiar dacă și cinică poate, de a te face conștient în permanență că el ESTE. Cu un pic de distanță a perspectivei și a timpului, am reușit după 16 ani de azil la început, chiar detenție pe alocuri (eu iubeam de fapt Clujul), ghetou (mi-am început aventura în Rahova, apoi am emigrat în Berceni), paradis cultural (veneam din Alexandria unde nici cinematograf nu era), plimbări pe străzi vechi, multe plimbări pe străzi vechi, într-un final să mă mut din București și în paralel și uneori chiar să îl iubesc. Nu neapărat de la distanță, dar mă bucur că am avantajul ei. Asta mă ajută să îl aud mai clar, să îl simt mai viu și să îi caut poveștile pentru că am adeseori o privire proaspătă îndreptată către el.

Încercând să îl înțeleg mai bine așa cum o fac acum, m-am dat mulți pași înapoi. Am însoțit multele plimbări cu zile de răsfoit cărți și ziare vechi în care am găsit umor, ironie, dezgust, exagerări, stereotipuri, povești de dragoste, aventuri palpitante pe care apoi le-am pus cap la cap și mi-am făcut o idee, propria mea idee despre acest oraș alcătuită din amintirile altora și din amintirile mele. O parte a acestei perspective este cumva tot timpul publică pentru că mă folosesc de ea atunci când spun poveștile locurilor prin care trec cu copiii. De-a lungul celor cinci ani de plimbări cu Asociația DaDeCe am spus foarte multe asemenea povești. Pe unele dintre ele le-am strâns de curând în cartea cea nouă, „Da’ de ce să mă întorc în timp?” , în care încerc să-i fac pe copii să privească o casă sau un loc vechi cu mai multă curiozitate. În acest sens am combinat tehnicile de educație muzeală cu câte o poveste în care istoria, zic eu, face echipă bună cu imaginația. Și că veni vorba de imaginație, aici, în paginile ei fiecare text este completat într-un mod foarte potrivit de ilustrațiile Ancăi Smărăndache, o artistă pasionată de munca ei și foarte talentată după cum se va vedea filă cu filă.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

„Da’ de ce să mă întorc în timp?” este în același timp și mica mea răfuială cu istoria care mai ales în calitate de materie școlară nu mi-a fost niciodată dragă. Abia acum îmi vorbește pe limba mea, poate și pentru că de data aceasta eu am fost cea care a căutat-o și am avut norocul să găsesc ușa potrivită ca să ajung la ea. După ce ne-am împrietenit cât de cât i-am spus că voi scrie o carte despre ea iar anii vor apărea doar pe copertă 🙂 Nu m-a crezut, dar iat-o! Sper să nu se supere prea tare că am reușit.

Dacă o veți citi și voi, o veți răsfoi sau o veți scoate la plimbare, să-mi dați de veste. Sunt foarte curioasă să vă aflu părerile!

 

coperta-rbgmetodologie_coperta_page_2-1-723x1024

 

Da’ de ce să mă întorc în timp? este un proiect editorial complex ce conține două cărți legate împreună: o carte-traseu adresată copiilor și o metodologie de creare a unor astfel de materiale tipărite, adresată părinților, profesorilor sau specialiștilor în cultură.

Un proiect al Asociației Metru Cub – Resurse pentru cultură  în parteneriat cu Asociația Da’DeCe, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

 

Cartea se va găsi curând în librăriile Cărturești și Seneca Anticafe (deocamdată).

 

“Da’ de ce să mă întorc în timp?”

Text: Iulia Iordan

Ilustrații: Anca Smărăndache

 

“Metodologie-ghid de crearea a unui traseu cultural”

Texte: Raluca Neamu și Raluca Iacob

Producător: Anamaria Pravincencu, Asociația Jumătatea plină

Book Design: Alice Stoicescu

Redactor: Iuliana Glăvan

Tipar: Fabrik

 

portretele-noastre-362x255

Acest articol a fost publicat în Felurite, ticluite, iscusite. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s