Povestea fluturașilor

Ne e dor de Căsuța noastră din copac la fel cum ne e foarte dor de cea în care locuim de-adevăratelea atunci când plecăm în drumeții. Așteptăm vacanța plină (cu lună plină) pentru noi aventuri în Casa din copac și în lumile pe care ea le întredeschide.

Între timp, s-a întredeschis o nouă lume, una cu fluturi „ca niște nestemate” inventată din dor și din nostalgia despărțirii. Deja cineva din căsuța noastră a crescut așa de mare că tocmai și-a luat la revedere aseară de la grădiniță și, cum a legat prietenii strânse cu alți copilași, s-a gândit să le dăruiască o poveste, dar nu una oarecare, ci povestea lor și a prieteniei lor. Dacă pentru Legenda scilipiciului sau Ninge în Țara Roz, au fost patru mâini care s-au pus pe treabă (mai ales că era vorba și de oareșce terapie de grup la mijloc), de data asta au fost doar două (cele care au tastat nu se pun la socoteală). Și povestea a ieșit limpede, simplă, amuzantă și pe alocuri palpitantă. Ca orice poveste scrisă de cineva care încă nu a împlinit nici șase ani. Povestea le-a plăcut așa de mult doamnelor educatoare încât au inclus-o în programul serbării și, în urma lecturii, a primit felicitări publice, ca la o lansare adevărată. Iar mămica a stat într-un colț, cuminte, emoționată și împărțind cu un copilaș fără inhibiții cireșele din coronița Zânei Vara căzute pe jos în timpul piruetelor.

IMG_20150610_171024

La final, fiecare copil a primit un pliculeț colorat cu povestea și un portret al lui în chip de fluture. Sperăm să le placă și să le păstreze, ea sigur le va păstra mereu, ca o ființă care se atașează cu blândețe de orice.

Acum că a trecut, a venit ușurarea, mai ales aceea că nu mai sunt singura din casă care scrie vrute și nevrute. De acum, am ajutoare de nădejde.

Vă invităm și pe voi la lectură!

Povestea fluturașilor

Au fost odată ca niciodată, într-o pădure fermecată, mulți mulți fluturi foarte frumoși, ca niște nestemate de frumoși. Fluturii aveau un rege pe nume Andrei. Fiecare locuia într-o scorbură făcută prin copacii din pădure, iar noaptea se înveleau cu frunze de toamnă. Regele Andrei locuia într-un piersic fermecat.

Fluturii erau în total vreo douăzeci și îi chema așa: Smaranda, Alessia, Alexia, Andrei M, Nectaria, Zahra, Maia A, Maia M, Maria P, Maria M, Ayana, Ileana, Ioana, Robert, Traian, David și Călin. Smaranda era blândă și frumoasă. Alessia era o fluturiță tare frumoasă și știa să danseze frumos, Alexia era o fluturiță căreia îi plăcea să facă podul. Andrei M era un cavaler curajos, gata de orice luptă. Nectaria era mai inteligentă decât orice fluture de pe lume. Traian era și el un cavaler luptător, dar unul care se joacă din când în când și cu fetele. David era un luptător care nu pierduse nici o luptă. Robert, fluture cavaler și el a salvat vreo două mii de țări împreună cu fluturele David. Maria M era o fluturiță bună ca un înger. Fluturica Ileana se comporta așa de frumos de parcă ar fi fost o zână, iar Ioana era o fluturiță căreia îi plăcea Orice. Maria P era o fluturiță căreia îi plăcea să bea mult ceai și locuia, ca și regele Andrei, într-un piersic. Ceaiul ei preferat era ceaiul de… piersici, evident. Maia M era o fluturiță căreia îi plăcea foarte mult să se joace, adică se juca pur și simplu în continuu. Maia A era o fluturiță căreia îi plăceau maimuțelele și îl avea ca prieten chiar pe domnul Nelson. Zahra era o fluturiță care iubea tigrii, dar mai ales leoparzii. Fluturiței Ayana îi plăceau la nebunie magiile cu gheață, iar fluturele Călin era cel mai prietenos dintre toți fluturii. Regele Andrei (P) era un rege blând și bun cu slujitorii săi, cărora nu le dădea niciodată porunci prea grele, cum ar fi să îi aducă niște căpșuni coapte din grădina cu căpșuni verzi. În afară de regele lor, fluturii mai aveau și niște zâne care îi scoteau din tot felul de încurcături: Zâna Stela, Zâna Mirela și Zâna Maria.

Într-o zi, fluturii s-au întâlnit în poienița lor cu flori și au hotărât să plece într-o călătorie. Mai întâi au plecat în deșertul Sahara. Au mers acolo cu un avion special pentru fluturi. Avionul arăta ca un clește de rufe mov și avea două picioare și două aripi. Atunci când îl priveai de pe pământ arăta ca litera X. Când au ajuns în deșertul Sahara, au zburat ei ce-au zburat până când avionul nu a mai putut de cald, apoi i s-a terminat combustibilul și s-a prăbușit. Dar bine că prietenii noștri au zburat la timp din el și, când au ajuns pe nisip, au văzut în fața lor un sfinx. Dar Sfinxul nu era unul ca toți ceilalți, pentru că atunci când deschidea ochii, ei străluceau și nu îi lăsa pe oameni să treacă dacă nu răspundeau la ghicitorile lui. Fluturașii au răspuns pe rând la toate ghicitorile, dar una singură a rămas fără răspuns. Ghicitoarea era următoarea:

Ființă zburătoare

Cu aripi de floare,

Fermecătoare.

Și cum stăteau ei în deșert și le era tare cald, le-au venit zânele bune în ajutor și le-au adus o oglindă fermecată. În oglindă fluturii au văzut că acolo scria răspunsul: FLUTURE. După ce i-au spus Sfinxului răspunsul, acesta le-a deschis o poartă și au ajuns în Grecia. Au zburat ei ce-au zburat până când au obosit și au aterizat pe pământ. Au văzut că în fața lor era un palat în mijlocul căruia creștea un copac. Copacul le-a spus și el o ghicitoare:

Coamă mătăsoasă,

Trup de cavaler,

Colți de balaur.

Fluturașii au răspuns cu toții: LEUL! Li s-a deschis iarăși o poartă care i-a dus în Anglia. Acolo au dat peste cel mai mare obstacol. O tufă de flori lipicioase dintr-o parte a orașului în alta. Dacă încercai să zbori peste ele, se ridicau până la cer și nu mai puteai trece. Singurul mod de a trece peste ele era ca cel mai bun fluture să culeagă o floare de liliac și cea mai mare floare lipicioasă fără să se lipească. Pentru că Maria M era bună ca un înger, a cules cele două flori și îngerii au coborât din cer și i-au ajutat pe fluturi să treacă de tufele lipicioase. După ce au trecut de flori, fluturii au ajuns tocmai la Cercul Polar. Acolo era o horă de uriași ce stăteau lipiți unul de altul și nu aveai cum să treci dincolo, decât luând-o prin spațiul cosmic. Ca să faci o gaură în horă, trebuia să mergi la cel mai mare și mai rău uriaș și să smulgi din capul lui o plantă mai ciupitoare decât urzica. Curajosul David s-a apropiat de uriașul cel rău care devenea bun doar cu cei care erau la fel de curajoși ca și el. Așa că și-a smuls planta din cap și i-a dat-o lui David, dar acesta, prudent fiind, nu a luat-o cu mâna, ci a înfipt-o în sabie. Apoi s-a făcut o gaură în horă și fluturii au ajuns direct în Pădurea lor cea Fermecată. Pentru că erau obosiți de-atâta veselie, s-a dus fiecare la copăcelul lui să se odihnească până a doua zi.

Sfârșit

O poveste scrisă de Smaranda Iordan, o fluturiță din Grupa Fluturașilor, pentru prietenii ei de joacă de la grădiniță.

Iunie, 2015

Citit și scris cu folos orișicui!

Acest articol a fost publicat în Felurite, iscusite, ticluite. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Povestea fluturașilor

  1. densusiana spune:

    ce frumos! m-am emoționat și eu de emoția ta.

  2. Pingback: Joaca de-a animația (II) – Floarea iubirii | Casa din copac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s