Vernisaj în Casa din copac

Sau ce am reușit să mai facem în vacanță.

Deși ne-ar plăcea să avem o casă cu picioare care să se îndrepte când spre munți, când spre mări sau prin păduri, ne bucurăm des de avantajele locuirii lângă un oraș mare. Ne bucurăm uneori așa:

horia bernea si noi

Expozitia Horia Bernea la MNAC, ianuarie 2011, Culori, tăceri, priviri

Și câteodată ne jucăm îmblânzind spații și atitudini rigide așa:

prapori si somn vesel

Expozitia Horia Bernea, MNAC, ianuarie 2011, Nani vesel lângă prapori

Arta este la îndemână atunci când o cauți și, zicem noi, că e bine să o cauți și să o porți cu tine toată viața. Încă de mic. Așa încât, aducem acasă câte ceva din tot ceea ce privim prin muzee și galerii de artă. Uneori ne inspiră subiectele, alteori tehnicile, uneori dimensiunile, alteori ne plac numele sau ramele lucrărilor. Iar alteori pare să nu ne inspire nimic, până când, ceva neașteptat se întâmplă în ceea ce lucrează mânuțele harnice.

Experiența de educator muzeal contribuie și ea pe nesimțite la felul cum arunc prin casă din când în când câte o vorbă sau câte o provocare. Și îmi amintesc frecvent o întrebare care mi se punea foarte des în timpul programelor educative de la Muzeul Național de Artă al României, chiar și de către copiii de la școlile „bune”: „Tablourile astea sunt originale/adevărate?”

În paranteză fie spus, cred că așa am ajuns să fac din educația muzeală o constantă în activitatea mea profesională. Pentru că fără cultură, educația nu valorează mare lucru. Iar primii pași se fac în primii ani când copiii sunt atrași, curioși, plini de inițiativă și foarte vii. Dacă atunci, cultura face parte din viața lor, mai târziu, indiferent ce vor face, o vor aprecia, o vor proteja și valorifica, adică o vor ajuta să își atingă scopul și, mai ales, se vor simți confortabil în preajma ei. Iar ei, ajunși adulți, vor fi „mai” întregi.

Cei mai aprigi critici de arta. au fost chiar artistii

Cei mai aprigi critici de arta. au fost chiar artistii

Noi facem pași mici, pigmeici prin această lume mare și prin această cultură heterogenă, cu care ne place adesea să ne tamponăm nasul cel curios și băgăcios.

Iar în vacanța mică de iarnă, neavând zăpadă de săniuș și având în schimb teancuri de desene, picturi și colaje, ne-am apucat să facem o expoziție cu lucrări înrămate, texte de sală pentru vizitatori, prăjiturele pentru prietenii invitați la vernisaj și afiș. Și, ca să fie ca la carte, am făcut și vernisaj. Am vorbit pe parcursul pregătirilor despre cum se fac în general expozițiile: despre subiectul lor, despre firul conducător, despre ce înseamnă vernisaj, am mirosit și experimentat un pic verniul, am ales diverse tehnici pentru expoziție și am căutat un titlu potrivit. Și am explicat de fiecare dată fiecare pas, amintindu-ne de muzeele preferate.

A fost plăcut, instructiv, util (era singurul perete alb din casă și striga după ajutor) și, mai ales, motiv de bucurie. Vă invităm să ne vizitați expoziția într-un mic tur virtual.

Vernisat cu folos și vouă!

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, De mesterit, Felurite, ticluite, iscusite și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Vernisaj în Casa din copac

  1. Minunate sentimente te încearcă!

  2. Clara T. zice:

    vrem si noi sa vizitam expozitia, nu am aflat la timp de vernisaj …
    si daca venim, cand o fi, mai acum mai spre vara, musai sa facem un atealier artstic ad-hoc, vreati ?

  3. andru zice:

    Atât e de frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s