Cum se mângâie un album de artă:

așa cum o face un copil.

Mai întâi se privește cu suspiciune un adult fericit care îl răsfoiește, apoi se ia cu grijă în mâini și ele încep ușor să meargă pe Calea albă ce duce spre o troiță, apoi spre un om care zboară îmbrăcat într-o mantie roz/roșie și se așază pentru o clipă în fața unei fetițe care ne privește de lângă un inorog din piatră, apoi trec în fugă pe lângă un bivol și un înger, ierburi frumoase, pești și case… și pare că nu se mai opresc.

1727-stc-web ultima-calatorie-a-cautatorului-de-apa-2

 

Apoi, deodată, mirare (de fetiță de cinci ani): cer roz.. și pământ și copac tot roz! Atâta libertate pe pictorul ăsta încât ai zice că nu a trecut vreodată pe la vreo grădiniță sau pe la vreo școală. Să picteze oameni care călătoresc nu cu autobuzul, nu cu bicicleta, nu cu avionul, ci cu bivolul, cu peștele sau pășind pe apă?! Apoi, să picteze primăvara ca pe o pasăre deasupra unui câmp negru cu verde, asta-i prea de tot! Toată lumea învață despre primăvară că este o fată frumoasă cu ghiocei în păr. Autorul nu poate fi în mod clar decât un copil (neastâmpărat) cu o mână foarte bună însă. De aceea e bine când albumele de pictură conțin și fotografii edificatoare. Așa vedem că de fapt, autorul nu pare deloc să fie copil, dar explicația pentru stilul lui de lucru vine cu siguranță din faptul că aduce mult a Moș Crăciun!

Detaliu cu păsărar

Detaliu cu păsărar

Și așa, un copil pășește cu drag, cu uimire și cu interes pe tărâmul lui Ștefan Câlția în pictura căruia sunt posibile atâtea lucruri, tărâm de unde nimeni nu se întoarce cu mâna, mintea sau inima goală. Decât poate să nu aibă suflet deloc. E foarte adevărat că nu este singurul pictor frumos de pe planetă, dar în Casa din copac noi simțim și privim în felul nostru. Prin urmare, cele două mici albume de artă semnate de Ștefan Câlția pe care le avem în casă nu stau pe rafturile cu cărți de artă, ci se odihnesc într-o selecție nu foarte numeroasă cu Cărți de Stat Aproape, la fel cum stau cărțile cu rugăciuni sau cărțile care te inspiră spre frumos.

Întoarcerea din lumea lui Câlția (ia timp) aduce câte ceva de fiecare dată în gândul meu. Eram curioasă cu ce se va întoarce o fetiță mică, de cinci ani, călătoare și ea prin alte lumi. Și a adus două mici reproduceri, după două dintre lucrările care au provocat-o cel mai tare și două picturi-vise: prima, o pictură cu păsărar (aici povestea din tablou s-a amestecat frumos cu laitmotivul muzical al iernii noastre, duetul dintre Papagheno și Papaghena din Flautul fermecat) și o casă veselă cu mâini, iar a doua, un castel viu cu multe brațe, decorat pentru sărbătoare.

Despre apropierea copiilor de artă am învățat la școală sau în experiența de educator muzeal, am citit articole și am participat la seminarii, dar cel mai emoționant este să o văd acasă mergând de la sine când copilul întâlnește un artist printre cărțile lui. Sunt multe cărți pentru copii ilustrate de artiști inspirați, dar văzând că există și pictori care creează (în prezent) în/pentru lumea oamenilor mari lucruri de vis, parcă și copiii își mai schimbă puțin părerea despre noi 🙂

Pentru toate acestea, eu îi mulțumesc Zânei celei Bune, care există de-adevăratelea. Știu cum sună, dar eu chiar am întâlnit-o într-o zi: se grăbea să îmi facă o bucurie mare nu doar aducându-mi un exemplar din albumul Ștefan Câlția. Locuri,  abia scos de la tipografie, ci chiar cu tot cu autograful artistului. Neînchipuit de frumos dar (pentru mine). Și uite așa, cu cartea drept steag, am pornit atunci spre casă când ușoară, când grea: nu poți să nu fii ușor ținând în mână atâtea aripi și nu poți să nu simți greutatea unor semne atât de prețioase pe care cineva le-a lăsat pe lume cu multă generozitate pentru a-ți hrăni sufletul. Sau poate pentru a-ți destupa mintea. Căci pentru mine cam așa a fost, un fel de tirbușon, când în facultate, alături de o prietenă-poetă, am pășit prima dată la Galeria Posibilă ca să îmi fac zi în minte cu Noaptea călătorului.

De data asta, Locurile lui Câlția au plăsmuit un loc nou de poveste nouă și o emoție de nedescris 🙂

Pentru timișorenii care ne citesc, un îndemn: mergeți să vedeți expoziția Ștefan Câlția de la voi din oraș, iar pentru noi, ceilalți, alt îndemn: faceți-vă cuib într-un tablou de-al artistului și dați-ne de veste care ar fi acela. Al meu e chiar aici:

45_3_25

sau aici:

1000-STC

sau aici:

1454-STC

Vis frumos și bucurie mâine în zori!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Carticele, Felurite, ticluite, iscusite, Recomandari și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s