Despre soare, câte’n lună și în stele

Povești, ziceri, poezii, descântece, ghicitori sau credințe despre SOARE.

_LIV3788-5

Se spune că a fost odată un tânăr frumos și cuminte, pe care, pentru o credincioasă slujbă, Dumnezeu l-a prefăcut în Soare.

În alte părți se spune că Soarele, Luna și Stelele ar fi fost niște sfinți ce umblau pe pământ și luminau lumea. Dar pentru că o dată o femeie nesăbuită a aruncat spre dânșii cu niște gunoi, atunci ele s-au ridicat la cer. De atunci Luna a rămas pătată.

brau verde galben

Cine arde și fum nu face?

Am un măr aurit
Umblă pe sus rătăcit.

Am un bulgăre de aur,
Joacă pe-o piele de taur.

Para Domnului,
Spre binele omului.

Poveste despre rânduiala Soarelui

Dumnezeu a făcut la început Soarele. După aceea l-a băgat sub pământ. Oamenii trăiau în întuneric și se loveau de pietre și de copaci. La un moment dat Soarele a răsărit și a început să dea lumină și căldură. Dumnezeu le-a zis oamenilor:
– Soarele va despărți ziua de noapte. Iar voi trebuie să cinstiți zilele după rânduială.
Soarele are drumul lui prin cer. Calea Soarelui pe cer se măsoară în sulițe sau staturi de om. El răsare dis-de dimineață, în faptul zilei. Apoi tot urcă pe cer și pe la prânzul cel mic sau prânzișor ajunge sus de trei sulițe. Asta după ceasurile noastre înseamnă cam ora 10 dimineața. Pe la jumătatea urcușului este prânzul mare, înainte de amiază. Când ceasurile ne arată ora 12, Soarele sfârșește de urcat și ajunge chiar în culmea cerului. Aici, la miezul zilei, stă și se odihnește. Mănâncă un colț de pâine sfințită și bea un pahar cu vin. Toată lumea trebuie să se odihnească atunci. Altfel Soarele se supărăr și fie ăși ascunde fața, fie ne asuprește cu arșița.

Apoi Soarele începe să coboare spre apus. Fiindcă este din ce în ce mai ostenit, la chindie (pe la 4 după-amiaza) se mai odihnește un pic. Trece iute pe la toacă (cam la 6 seara) și apoi asfințește. Soarele se duce să se culce, după ce mai mănâncă un colț de pâine și mai bea un pahar cu vin. Pentru noi se înserează.

După ce apune, Soarele merge în casa de sub pământ. Acolo mama lui îl scaldă în lapte dulce. Numai așa se curăță Soarele de toate necurățeniile pe care le-a văzut pe pământ.

Poezie din folclorul copiilor

Ieși, Moș de sub coș
C-au sosit cocoarele
Și-au umplut ogoarele!
Hai, Soare, hai!

Poezie de dragoste

Cercănel de lângă lună,
Spune-i badii voie bună;
Cercănel de lângă soare,
Trimite-mi, bade, scrisoare

Scrisă de mâinile tale.
Și mi-o trimite pe vânt,
Ca să vie mai curând,
Că nu mai pot de urât!

Descântec de soare

De soare prin mălin,
De soare prin cetin,
De soare prin rugare,
De soare prin potca cea mare!
Ieși, soare, de ești soare,
Că te-apucă sfântul Soare.
Nu te juca cu capul lui Ion,
Ci te joacă cu porcii
Din porcăreți,
Cu mieii
Din stăuleț
Și cu cârlige din gard.
Ion sa rămâie curat
Ca argintu’ strecurat.

Legenda ciorcârliei

Demult, tare demult, era odata un imparat si o imparateasa. Ei se bucurau de toate bunatatile de pe lume, numai copii nu aveau.
Si le era tare rea inima, ca poate sa fie omul cat de bogat, daca n-are cine-i mosteni numele, degeaba mai traieste pe lume, ca averile-s trecatoare, dar numele cel bun ramane. A incercat ea imparateasa, fel si chip sa faca copii, dar nici c-a putut face.
Intr-o zi au facut imparatul si imparateasa un praznic mare sa aiba pe ceea lume, ca daca n-ai copii, sezi cu tarana in gura si nu-ti da nimenea de pomana macar o lingura de apa. Le petrecerea ceea s-a strans lume de pe lume si au venit multime de femei cu copii mici in brate. Si toate se bucurau si se uitau cu drag la ingerasii lor, numai imparateasa statea de-o parte si ofta, ca ea nu stia dragostea de mama si bucuria casei celui care are copii la masa. Si a intrebat si ea pe toata lumea, ce sa faca, sa aiba si ea copii, ca-i arde inima, ca nu-i si ea mama.
Într-o noapte, a visat împărăteasa c-a venit la ea o babă și i-a spus:
– Bucură-te, împărăteasă, că împăratul împăraților a poruncit ca să ai și măria ta un copil!
În bucurie mare împărăteasa a mers și l-a anunțat pe ămpărat și peste nouă luni a născut o fetiță.
Si a trantit imparatul o cumatrie de s-a bucurat imparatia. Si nu le era acum casa pustie si tacuta, ci numai veselie si voie buna, de socoteai dumneata ca-i rai in casa ceea, nu alta!Si crestea copila vazand cu ochii! Cat cresc de-ale noastre intr-un an, ea crestea intr-o zi. Si era asa de mandra si frumoasa, de si Soarele statea si se uita la ea, ca vedeti, cat umblase el prin lume, asa minune nu mai vazuse. Da si fetei ii era drag Sfantul Soare, ca oricat statea pe-afara numai la el se uita. Si azi asa, maine asa, numai ce s-a indragostit copila de Soare. Si cum a crescut fata mare, numai ce-i trasneste intr-o zi in cap, ca altul mai drag decat Soarele nu-i pe lume si ea a Soarelui vrea sa fie si ca vrea sa plece la el acasa.
Au încercat împăratul și ămpărăteasa să o întoarcă din hotărâre, dar nu a fost chip. A inceput fata a se usca de pe picioare, de socoteai ca se prapadeste. Numai intr-un plans o ducea si numai intr-un vaicarit si ziua si noaptea. Si vazand inima de parinti ca li se prapadeste odorul, o invoi sa porneasca la casa Soarelui.
S-a mers fata, s-a mers drum lung, prin paduri, prin codri, peste vai, prin munti si peste munti si a ajuns la o apa mare.Din apa a iesit o fata frumoasa care s-a indragit de ea. Fata ceea i-a facut un pod mare peste acea apa si a trecut dincolo. Si iar a mers fata cale lunga si pe un camp a dat peste o baba, care pastea niste gaste. Baba intreaba unde se duce si ea ii spune gandul. Babei, fiindu-i mila de frumusetea ei care se irosea pe drumuri, a fermecat-o si a suit-o in inaltul cerului, si, cat ai coace un ou, a ajuns inaintea curtilor Sfantului Soare.
Mama Sfantului Soare a iesit inaintea fetei, manioasa, si a intrebat-o, ce cauta.
– Caut pe dragul meu, pe Sfantul Soare, ca de multa vreme de dorul si dragul lui am pornit de acasa si multumesc ca l-am gasit.
Mama Sfantului Soare s-a suparat si mai tare pe ea si a blestemat-o inainte de a o vedea feciorul ei, sa se prefaca intr-o pasăre mică. Si fata se prefacu in ciocarlie si de atunci tot incearca ea sa ajunga la soare, ca sa-l gaseasca, si nu mai ajunge la el.
Asa a ramas de atunci. Cand ciocarlia pleaca de jos spre soare, ii tare vesela, dar cand o ajunge blestemul mamei soarelui, porneste suparata pe pamant si, tacuta, se ascunde in niste tufe.

brau verde galben

Povestea cicoarei

Pe pârâu de rouă,
Plimbă-mi-se, plimbă
Tânără mlădiță,
Prin rouă desculță,
Zâna florilor,
Floare zorilor,
Rouă adunându-și,
Paharul umplându-și,
Și ea mi se crede
Că nimeni n-o vede!
Dar o a văzut,
Mult că i-a plăcut
Și-n grab-a mânat
Doi luceferei
pețitorii ei,
În cas-d-au intrat,
Ea i-a-ntâmpinat
Și mi i-a-ntrebat:
– Doi luceferei,
Ospețitorii mei,
Treceți d-odihniți
Și vă veseliți!
Dar ei răspundeau,
Din gură ziceau:
– N-am venit s-odihnim,
Să ne veselim,
Ci-am venit să pețim
Și să logodim:
Vrei pe Sfântul Soare
Că el e mai mare?
Ea, de-i auzi,
Din grai le grăi:
– Ba eu n-oi voi
Soare soțior,
Că-i tot călător,
Ziua peste sate
Și noaptea pe ape!
Doi luceferei,
Pețitorii ei,
Se-ntorcând la soare,
I-au spus de urmare.
Soarele s-aprinse
De necaz și zise:
– Lăsați-mi-o-n pace
Că mi-o voi preface
În fragedă floare,
Floare
De cicoare,
Cu ochi după soare.
Când oi răsări,
Ea s-o-nveseli;
când oi asfinți,
Ea s-o ofili;
Când oi scăpăta,
Ea s-o aduna!

Soarele este foarte fierbinte pentru că aleargă tot timpul. Și omul se înfierbântă atunci când fuge. Când Soarele apune, se duce să se scalde în mare. Pe urmă merge în casa lui de sub pământ, unde doarme două ceasuri. Se trezește și iar se scaldă. Din mare îl ridică 77 de draci. Ei îl pot atinge cât stă în mare, acolo nu frige. După ce Soarele răsare, dracii cad arși. În fiecare zi la Răsărit, mor 77 de draci. A doua zi alți 77 vin să treagă Soarele din mare.

Pe bolta cerească, Soarele nu merge niciodată pe jos. Până la prânz călărește un bivol, apoi un cal. Spre apus coboară călare pe un leu. 

Mulți țărani se închină la răsăritul și la apusul Soarelui. Fiindcă e făcut de Dumnezeu, îi spun Sfântul Soare și se feresc să arunce gunoiul sau apa murdară în fața lui. 

Când oamenii făceau jurământ, luau ca martori soarele și luna. Spuneau: „Dacă mint, să mă bată Soarele și Luna!”

brau verde galben

Soarele încălzește și pe răi și pe buni.

Soarele, cât e de soare, și tot nu poate lumina toate văile. 

 

Rugăciune către Soare

Răsai soare
Frățioare,
Nu peste cârduri de oi,
Nu peste cârduri de boi,
Ci peste ochișorii mei
Și peste statul meu,
Și peste sfatul meu,
Și peste mersul meu,
Și peste viersul meu.
Cum îi soarele luminos
Și frumos,
Așa să fiu și eu!

De prin cărți:

Lecții cu povești despre facerea lumii, Irina Nicolau, Matei Cerkez, Carmen Huluță, Ana Pascu, Sigma, 200

Antologie de folclor din Maramureș, Dorin Stef

Cerul și podoabele lui, Tudor Pamfilie, Paideia, 2001

brau verde galben

Citit cu folos!

doi si soare

Acest articol a fost publicat în Basme tainice, Felurite, ticluite, iscusite și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Despre soare, câte’n lună și în stele

  1. Magda Stavinschi spune:

    Sigur ca ar trebui invatati si ce e Soarele, ce este Luna etc. pentru ca sa inteleaga mai bine talcul povestilor.

  2. Diana spune:

    Foarte frumos, am citit cu drag🙂

  3. Pingback: Machete didactice – Soarele în poezii | Machete Didactice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s