Legenda sclipiciului – poveste din vremurile de azi

Povestea noastra de astazi s-a nascut din alte doua povesti. Prima dintre ele este a unor parinti cam obositi care intr-o seara i-au spus fetitei: “Hai sa ne culcam in seara asta fara poveste!” Fetita s-a gandit putin si apoi a spus: “Mami, mi-a venit o idee: hai sa cumparam o carte cu o singura pagina!” Dat fiind ca nu cred sa fi publicat cineva vreo asemenea carte, ne-am hotarat chiar atunci sa o facem noi. A doua poveste este a acelorasi parinti care timp de trei ani si-au crescut copila in spiritul simplitatii si al armoniei cromatice, adica al lumii asa cum a facut-o Dumnezeu. Dar cateva luni de “colectivitate” au fost suficiente pentru a aduce acasa patima rozului si a sclipiciului.

Aceste doua povesti cereau un deznodamant. Si amandoua impreuna au nascocit o poveste care s-a scris aproape singura.  Apoi doua maini au transcris-o pe hartie si alte doua au desenat-o. Terapie de ambele parti. Dar in plina testare, asa incat nu cunoastem efectele secundare. Le puteti descoperi pe propria piele impreuna cu noi 🙂

Legenda sclipiciului

                                                    –  poveste din vremurile de azi –

A fost odata ca niciodata, caci daca n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit, o vrajitoare batrana si cam oarba. Ea locuia intr-o casuta de pamant intre o padure deasa si o apa involburata. De ani buni facea tot felul de vraji, dar nu reusise inca sa gaseasca vraja care sa-i redea vederea.

Intr-o zi pleca la padure dupa ierburi, ca de obicei. Doar ca se rataci si matura ei ciufulita si cam veche nu mai gasi drumul catre casa. Tot mergand, ajunse langa un frasin batran si se aseza la umbra lui ca sa se mai racoreasca. Se uita insa spre cer pentru ca doar asa mai reusea sa zareasca cate ceva. Dar deodata vazu in copac ceva luminos. Dupa forma, parea a fi lama unui cutit. Dintr-o miscare de bagheta, fu pe creanga copacului si descoperi ca mai putea zari acolo si alte lucruri: un ban de aur, un ac de par din argint, capacul unui ceainic din metal. Isi dadu repede seama ca se afla in cuibul unei cotofene. Dupa cum probabil stiti, cotofenelor le plac lucrurile stralucitoare pe care le culeg si le duc in cuiburile lor. Atunci vrajitoarei ii veni o idee. Ce-ar fi daca toate lucrurile ar straluci? Asa le-ar putea vedea macar formele. Vrajitoarea noastra se bucura atat de tare de noua sa idee incat parca intineri. Si maturica se inzdraveni si, pornind spre casa, gasira repede drumul. Dupa ce trecu pragul casei, vrajitoarea alerga direct la camara de unde alese cel mai mare ceaun. Il puse pe foc si incepu sa arunce in el tot felul de ingrediente pe care nimeni nu le cunoaste nici azi. Spre seara potiunea magica era gata. Arata ciudat, ca o lumina pe care nu o puteai privi. Dupa ce se gandi putin, vrajitoarea ii puse numele “sclipici”. Cu bagheta ei magica arunca apoi sclipiciul peste tot, incantata acum ca poate vedea toate lucrurile.

A doua zi de dimineata, padurea inca somnoroasa, descoperi ca totul, dar absolut totul era… sclipicios: copacii, florile, veveritele, lupii, chiar si spiridusii. Scapase doar Biblioteca din Stejarul Stufos. Dintre toate fiintele padurii, zanele fura cele mai incantate de schimbare si zburau de colo colo fluturandu-si rochitele stralucitoare. Sarbatoarea nu dura insa prea mult. Trecu o zi, trecura doua, trei, dar usor usor incepura sa se cam plicitiseasca de atata sclipici. Intr-una din zile, o veverita spuse cu nostalgie: “Mi-e dor de codita mea roscata!”. Un iepuras mic se grabi sa raspunda: “Mie imi este dor de blanita mea alba si curata si as vrea ca si mancarea sa nu mai fie cu atata sclipici..”. Nu dupa mult timp, erau cu totii de acord ca vor culorile inapoi. Sclipiciul acoperea tocmai ce iubeau mai mult si mai mult: fetisoarele imbujorate ale prietenilor, hainutele moi si vesele, lemnul curat al casutelor, verdele frunzelor si al ierbii. Spiridusii erau cei mai nemultumiti. Spuneau ca sclipiciul ii face pe toti la fel si stim cu totii ca spiridusii sunt tare mandri. Prin urmare nu le place sa fie confundati.

Nu trecuse nici o saptamana de la vraja cu sclipici si toate fiintele din Padurea cea Deasa erau de acord ca trebuie luate masuri. Se intalnira intr-o zi cu totii in Poiana cea Verde sa se sfatuiasca. Se spune ca ar fi fost totusi cateva zane care s-ar fi impotrivit. Devenisera mari amatoare de sclipici. Atunci Zana cea Inteleapta le-a adus Albumul de Fotografii al Zanelor din Biblioteca si o oglinda. Fiecare zana si-a privit atunci chipul din album si chipul din oglinda. Si au vazut ca sclipiciul le umbrea tocmai albul pielii si stralucirea ochilor, le acoperea hainutele din frunze si petale moi, culorile vesele ale florilor din par. Erau muuuuuult mai frumoase fara sclipici.

S-au facut asadar in acea zi foarte multe propuneri: sa inventeze un aparat de aspirat sclipiciul, sa cheme o familie de elefanti care sa il spele cu trompele sau una de cotofene care sa il culeaga cu ciocul. Multe asemenea solutii nastrusnice a auzit in acea zi Padurea, pentru ca fiecare invitat avea cel putin o idee. Dupa ce se lasa tacerea fara a fi gasit solutia salvatoare, vorbi si un spiridus dintre frunzele de zmeur. Nimeni nu il observase pana atunci. Acesta le spuse ca vraja se va destrama atunci cand vor scoate la lumina fiecare dintre culorile si nuantele padurii. Cum solutia lui parea cea mai rezonabila, se apucara imediat de treaba. Fiecare fiinta a padurii curata de zor fie cate o floare, fie cate o frunza, fie scoarta copacilor. Din loc in loc, culorile vesele pareau sa acopere din nou lucrurile din jur. Cand si ultima dintre ele iesi la iveala, atunci vraja se rupse si totul fu ca inainte. Bucurie mare fu atunci in Padurea cea Deasa si sute de perechi de ochisori priveau cu incantare in jur.

Se mai spune insa ca au fost cateva zane care isi indesasera mult sclipici prin buzunare in speranta ca il vor pastra, dar cand vraja s-a rupt, sclipiciul s-a transformat in niste bilute mici si a zburat printre frunze din zmeuris. Se stie apoi ca peste aceste bilute au dat intr-o seara niste gandaci foarte infometati si le-au mancat. De atunci, gandaceii lumineaza noptile. Ii cunoasteti? Daaaa. Sunt licuricii.

Cat despre vrajitoare, se stie doar ca de la atata sclipici a orbit de tot si a ratacit prin lume pana la sfarsitul zilelelor.

Iar povestea se termina aici. Nici cu sclipici, nici fara sclipici, doar cu putin sclipici 🙂

Aveti si voi povesti cu sclipici? Daca da, le asteptam aici in casuta diversitatii 🙂

Cat despre lucrul mainilor noastre, iata cateva fotografii. Povestea s-a scris si s-a desenat pe o frumoasa hartie manuala, facuta chiar de noi la Moara de Hartie, moara ce se afla nu departe de casuta noastra.

DSCF4052 DSCF4062 DSCF4063 IMG

Citit cu folos!

Acest articol a fost publicat în Basme tainice și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Legenda sclipiciului – poveste din vremurile de azi

  1. Lacramioara Cazangiu spune:

    O poveste incântătoare si plina de tâlc! Este de-a dreptul una din cele mai „sclipicioase” povești despre sclipici.S-a citit cu folos! Felicitari si multumiri autoarei!

  2. casadincopac spune:

    Multumim si noi. Se poate face un remake avand ca subiect Rozul :)) Cu atatea incurajari, nu putem decat sa continuam!

  3. Pingback: Ninge în Țara Roz | Casa din copac

  4. Pingback: Povestea fluturașilor | Casa din copac

  5. Pingback: Joaca de-a animația (II) – Floarea iubirii | Casa din copac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s