Nu ti-e somn, ursuletule?

In casuta din copac, mai ales iarna, cele mai frumoase jucarii sunt cartile. Cu o carte in mana poti face multe. De exemplu, sa inventezi roluri pentru tine si cei ai casei: pentru ca de fapt cartile sunt niste scenarii, ceva de la care pornesti si poti ajunge departe. In joaca, bineinteles. Si asta chiar daca nu ai nici trei anisori, varsta cand, asa cum scrie la carte, imaginarul incepe sa zboare departe.

Sa revenim la roluri: ca si la Hollywood rolul te alege pe tine si nu tu pe el. Asa incat daca iti place sa faci curat, poti primi foarte bine rolul lui Wall-e, daca aprinzi multe lumini prin casa nu poti fi altul decat lampagiul din Micul print, daca tai foi cu foarfeca (frunze la gaze) poti fi Luna Betiluna sau Dora Minodora etc. Dar daca nu ti-e somn, atunci cu siguranta esti Pui de Urs.

Felinarul de deasupra patului lumineaza o carte de pe noptiera noastra pe care scrie asa: Nu ti-e somn, ursuletule?, poveste de Martin Waddell cu ilustratii de Barbara Firth, de la editura Cartea copiilor.

Incepe povestea.. despre poveste.

Pui de Urs este noul nostru prieten. Ne identificam usor cu el pentru ca avem cateva lucruri in comun: blanita moale, tumbele facute in pat, amanarea somnului cat mai mult cu putinta si teama de intuneric. Si un nou alint.

Pana sa il cunoastem pe Pui de Urs, teama de intuneric nu se pronunta explicit. Era un fel de tabu, era numita uneori „Nu ma lasa singura”. O data cu Pui de Urs si teama lui de intuneric exprimata asa de fatis, lucrurile au devenit treptat mai relaxate: am inceput sa vorbim despre intuneric, ne-am jucat pe intuneric si asa am vazut ca intunericul nu este asa de negru, am aprins si felinare mici si mari la fel ca si Pui de Urs. Dupa primele lecturi insa parea ca teama a sporit, se vedeau pete de intuneric peste tot, expresia „intunericul asta din jur” era foarte prezenta, somnul era amanat la maximum sau chiar anulat. A fost asadar o lectura ravasitoare, la fel cum vor urma atatea altele. Dar usor usor, am inceput sa ne jucam „de-a Pui de Urs” si sa invatam replicile din carte, am vorbit un pic despre temerile altora, am iesit afara noaptea ca si ursuletul si am vazut cu ochii nostri lumina lunii reflectata de zapada, am jucat si Baba Oarba si lucrurile au reintrat in normal, dar un pic schimbate pentru ca am inceput sa vorbim despre teama cu sinceritate. Si asa s-a facut lumina. Dar povestea nu s-a terminat.

Au invatat si oamenii mari cate ceva, ceva ce tot exerseaza de ceva timp, dar poate nu suficient: rabdarea. Marele Urs este un exemplu pentru aceasta. Daca vreti sa il cunoasteti pe el si pe Pui de Urs, cautati-i in librarii si cititi mai multe despre povestea lor frumos ilustrata aici.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Carticele, Recomandari și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Nu ti-e somn, ursuletule?

  1. e frumoasa povestea dar parca e exagerata un pic; am citit-o si noi si ambii pitici (am citit-o anul trecut cand ei aveau 2,respectiv 4 ani) au comentat ca e cam fraier micul urs 😀 ….. e adevarat ca ai mei sunt obisnuiti sa „discute” despre carti, adica noi „analizam” personajele, discutam ce am face daca am fi in locul lor, de ce cred ei ca actioneaza sau nu intr-un fel sau altul personajele….poate din cauza asta cartea li s-a parut plictisitoare..nu stiu,culmea e ca le plac cele cu Scoala ursilor,respectiv Pozna lui Jackie, dar si Balul florilor si Melcusorul Winnnie cel grabit :)…..de gustibus 😀

    • casadincopac zice:

      Intr-adevar, gusturile nu se discuta:) Cat despre Pui de Urs, noua ne place de el. De asemenea nu cunoastem inca cuvantul „fraier”. Desi ne punem si noi in locul unor eroi si le „judecam” faptele, pe ei nu ii judecam prea tare si nu ii etichetam. Suntem un pic mai demodati probabil 🙂 Spor la citit in continuare!

      • de vina este oboseala mea si probabil ca nu m-am exprimat prea bine la primul comentariu;
        nu m-a suparat faptul ca au comentat (m-a suparat ca au folosit termenul „fraier”) pentru ca stiu ce au vrut sa spuna; un copil se simte in siguranta si iubit si adoarme singur (ursuletul adoarme in bratele Marelui Urs cand simte acest lucru) – mie imi place cartea tocmai pentru ca ii face pe cei mici sa se intrebe de ce? de ce ii e frica de intuneric? de ce vrea lumina?de ce adoarme afara in intuneric pana la urma?
        inca de cand erau mici, am discutat cu ei despre povesti,din initiativa fetitei (e prima nascuta) care avea o gramada de intrebari si a continuat si cu baietelul ca parte fireasca a discutiilor noastre; ei nu sunt obisnuiti sa accepte ca atare ce li se spune, sa ia de buna ceea ce scrie, mereu au intrebari: de ce, cum, dar daca…, cine….
        de ex.,cand au vazut shrek….dupa ce s-au uitat un timp, fetita( avea 4 ani atunci) m-a intrebat „de ce Fiona a asteptat sa vina cineva sa o salveze?,de ce nu s-a salvat singura? de ce nu a luptat cu dragonul?”
        de asta am scris comentariul de mai sus: piticii mei nu stiu nici ei ce inseamna „fraier” (adica daca i-ai pune sa explice ai afla ca fraier=trist), pentru ei a fost o carte trista – ursuletul nu putea sa adoarma; ii amuza sa-l vada cum se intorcea in pat,dar li se parea trist….au sta insa de fiecare data pana la final si au ascultat povestea
        sper ca acum m-am facut inteleasa si nu te simti jignita nici tu,nici cei de la Editura (ale caror carti le iubim foarte mult si le avem aproape pe toate :))))

        multumim pentru urare 🙂 ne place sa citim,de fapt, cartile sunt la loc de cinste in casa noastra, citim foarte mult si daca eu nu am timp sa le citesc,isi iau singuri cartile pe care si le doresc (au biblioteci la ei in camere) si „citesc” unul altuia,interpreteaza rolurile…

        scuze ca am scris un comentariu atat de lung,dar am avut impresia ca te-ai simtit jignita si mi-a parut rau ca am scris primul comentariu fara sa tin seama de oboseala si poate nu m-am exprimat corect din acest motiv 🙂
        (am mai scris o data comentariul pentru ca a cazut netul exact cand trimiteam mesajul si nu stiam daca a ajuns la tine)

  2. casadincopac zice:

    Ma bucur de raspuns, nu m-am simtit deloc jignita. Internetul este de vina. Aduce oamenii impreuna, dar uneori ii face neintelesi. Sunt sigura ca piticii voinici sunt niste mici cititori pasionati de povesti frumoase si ca vor intreba si problematiza tot mai mult pornind de la lecturile atat de diverse de pe rafturile lor cu carticele.
    In alta ordine de idei, va multumim ca ne deschideti usa si rasfoiti ravasele noastre coconase 🙂

  3. venim si nepoftiti,dar e mai frumos cand suntem asteptati si imbiati sa intram 🙂
    legat de faptul ca discutam mult…de „vina” probabil sunt si eu,fiind analalist ca profesie si nu ma pot dezbara de asta…de „vina” or fi si genele ;)….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s