De ce spun copiii nu?

Sau poveste despre copiii “cu personalitate”.

Am tot intalnit persoane adulte, parinti, educatori sau bunici admiratori inraiti ai lui “nu”: “Gigel al meu nu face nimic din ce i se spune! Toata ziua zice nu si iarasi nu!”, “Si Ionel al meu este la fel, copii cu personalitate, domne’!” As spune deci ca oamenii mari si-au schimbat mentalitatea total de ceva vreme incoace. Si incurajeaza orbeste dezvoltarea “personalitatii” odraslei care nu are nimic de-a face cu conceputul psihologic de personalitate intalnit in cartile de psihopedagogie. “Personalitatea” despre care se vorbeste atunci cand copilului ii sunt laudate rabufnirile are poate de-a face mai mult cu egocentrismul lui care se manifesta poate “normal”, dar trebuie si temperat. Si mai ales inteles. Copiii “din ziua de azi” sunt incurajati sa simta si parintii se simt la randul lor bine, deschisi la minte, democratici, moderni etc. facand asta. Educatia si cultura hedonista a zilelor noastre. Copiii insa nu sunt oameni mari, gandesc altfel si mai ales simt altfel decat noi. Ceea ce ei spun, de multe ori, este o aparenta, un paravan in spatele caruia ascund lucruri pe care nu vor sau nu stiu sa le spuna. Si nu numai atat. Copiii nu pot singuri sa isi inteleaga sentimentele. Uneori nici nu pot verbaliza, mai ales in cazul trairilor intense. Cateodata e greu sa fii mic. Dar si parintii au fost mici si unii fac eforturi sa isi aminteasca de propriile frustrari din copilarie atunci cand se afla intr-un impas in privinta odraslei. Memoria personala, propria copilarie rememorata poate fi de mare ajutor atunci cand trebuie sa veghezi la cresterea cuiva.

Un alt ajutor sunt cartile. Noi tocmai am descoperit una noua: De ce spun copiii nu de Catherine Dolto de la editura Cartea copiilor. Este o carte de citit in familie, utila ambelor parti si asta mi se pare deja un mare avantaj. Autoarea acestei carti este medic, scriitor si educator, cartile sale au ca subiect teme legate de dezvoltarea psihologica a copiilor.

Cartea despre care va povestim astazi este de fapt o carte de pishologie adresata pruncilor si copiilor. “Nu”-ul este “exorcizat” si este pus in cuvinte in asa fel incat sa il inteleaga toata lumea. In plus, fiecare “exorcizare” a lui “nu” are o ilustratie potrivita din care cititorul reconstituie o poveste personala de cele mai multe ori. Cel putin asta am facut noi. Fiecare pagina a fost asimilata in propria experienta afectiva si exteriorizata apoi prin povestire. A fost un exercitiu interesant, simplu si util.

Data fiind tema cartii, trebuie sa marturisim ca nu este una dintre cele mai iubite de pe raftul nostru. Haideti sa va povestim cum am facut cunostinta cu ea: “Asta e Scoala ursilor?” “Nu, dar are acelasi format.” “Despre ce e?” “Despre de ce spun copiii nu” “De ce spun nu vreau si nu, nu, nu, nu?” “Da” “Si fetita asta de ce tine gurita asa? E suparata?” “Da e foarte suparata. Vrei sa iti spun de ce?” “Da”. Si asa am inceput sa citim carticica. Fetita de pe coperta insa nu s-a inveselit si dupa “exorcizare”, ne-am reintors la Scoala ursilor. Insa ne amintim de mutrita fetei cand spunem nu si suntem suparati si asa ne vine cheful sa vorbim despre “ce nu e bine”.

Mai multe detalii despre carte, autoare si editura la aceasta adresa: www.carteacopiilor.ro

Citit cu folos!

Acest articol a fost publicat în Carticele, Recomandari și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la De ce spun copiii nu?

  1. Pingback: De ce fac copiii crize de furie | Casa din copac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s