Jackie

Povestile inchipuite de noi, fie ele despre alte povesti sau nu, incep asa: “intr-o buna zi…”. Ne place intriga, asa ca sarim peste introducerile lungi. Asadar, intr-o buna zi la poarta noastra am gasit un pachetel. In pachetel.. nu, nu era alt pachetel. Era.. stati sa vedeti ce era. Pe masura ce rupeam hartia de deasupra incepeam sa zarim diverse detalii interesante: o ureche moale de urs, un sort de bucatarie, un prosop, o cizma, o carte de bucate, litere si apoi, dintr-o data multe urechi de ursi: rotunde, ovale, ascutite. Daca nu am fi recunoscut-o imediat pe Jackie, poate am fi incercat sa facem o poveste doar cu cele vazute. Insa, recunoscandu-ne eroina, ne-am prins ca este o carte cu o noua poveste. Si au inceput strigatele de bucurie: “Jackie, Jackie!”. Cartea s-a deschis parca singura si cei unu, doi, trei pana la doisprezece ursi s-au perindat prin fata noastra parca mai repede decat data trecuta. Insa, nu am putut sa remarcam faptul ca fiecare ducea cate ceva: in brate, pe cap sau dupa el. Am facut inventarul si iata ce a rezultat: faina, lapte, carti, un cos gol, un tel (de mamaliga), un borcan, un vas cu o crema portocalie, vase de bucatarie, un cos cu fructe si trei sticlute in care am stabilit ca se gaseau asa: ceai de menta, ceai de albastrele si sirop de capsuni. Oare ce pun ursii la cale cu toate aceste lucruri? Hmm… pare mai mare curiozitatea de a afla decat dorinta de a ghici. Asa ca dam pagina si aflam despre un bazar. Noi ii vom spune targ, ne este mai familiar. La bazar, adica la targ, ursii vor sa vanda specialitatea lor: placinta cu dovleac. Asa ca merg sa stranga cele necesare. Dar nu oricum, ursii au multe de facut, asa ca isi planifica treburile intr-un mod foarte chibzuit. Se trezesc foarte devreme se pare, pentru ca la ora sase deja sunt in padure si culeg zmeura si coacaze. La ora sapte merg sa adune miere, la ora opt ursii merg sa culeaga dovleci, la ora noua o viziteaza pe Mumu, vacuta lor, pentru a lua lapte. Dar cine s-a urcat cel mai sus in copac? Bineinteles, strengarita Jackie! Ursii nu uita sa ii multumeasca vacutei pentru lapte si merg sa prepare delicioasa placinta. Au tot ce le trebuie, asa ca amesteca cu grija ingredientele, mai putin strengarita Jackie, care se joaca in aluat. La ora unsprezece ursii pun placinta la cuptor si merg la somn, in afara de… cred ca stiti cine nu vrea sa doarma nici in ruptul capului. Iata ca vine ora douasprezece si placinta este gata, ursii se trezesc si o admira. Le iesise foarte bine. Dar unde este Jackie? Sus, pe trambulina, tocmai face un salt… direct in placinta! Aici povestea noastra cumva se opreste la fel ca si respiratia, la fel ca si ceasul si totul.. Daca pana acum, aveam pe buze un zambet strengaresc care insotea cuvintele “strengarita Jackie” la fiecare pagina, acum empatia este totala. Normal ca ursii sunt suparati foc si ca placinta e tuflita toata, normal ca nu o va mai cumpara nimeni si straduinta ursilor a fost in zadar. Dar vrem sa stim ce simte si ce face Jackie. Nimic altceva. Ursoaica noastra este insa foarte curajoasa (nu numai poznasa). Ia placinta la spinare si merge la targ sa o vanda asa tuflita cum e. Face tot posibilul sa o vanda, ajunge chiar sa faca si jonglerii pe bicicleta doar doar va atrage vreun client amuzat. Dar nu vrea nimeni.. Jackie e trista si i se face si frig pentru ca incepe sa ploua. Apoi, dintr-o data aude o voce: “Mai aveti placinta?” si apoi alta si alta voce… Cine sa fie oare? Cei unsprezece ursi care au iertat-o pe Jackie pentru pozna ei, s-au deghizat in clienti si au venit sa cumpere placinta. Nu trebuie sa fii insa un mare detectiv, ca sa le recunosti urechile! Desi unii dintre ei si-au dat silinta sa se deghizeze cat mai bine. Noua ne-a placut cel mai mult de ursul-samurai, apoi de aviator, de cosmonaut si de “domnul doctor”. Pagina ursilor deghizati este una dintre paginile preferate din carte. Sa revenim totusi la poveste: in loc sa isi serveasca clientii cu placinta, Jackie incepe sa planga de suparare ca a stricat placinta. Se linisteste si se bucura insa mancand alaturi de ceilalti ursi placinta buna cu dovleac. Apoi merg impreuna acasa.

Dar povestea nu s-a terminat asa cum pare. Pentru ca gasesc in camera lor si ei un pachetel, iar in pachetel.. Nu, nu era nici de data asta un alt pachetel, ci era o… Speram sa va placa povestile cu final neasteptat, pentru ca, de data asta, suntem si noi un pic poznasi, un pic strengari si va invitam la librarie sa descoperiti si singuri. 🙂

Cautati Scoala ursilor. Pozna lui Jackie de Hiroyuki Aihara si Nami Adachi, tiparita de editura Cartea copiilor in anul 2007. O gasiti in librarii sau o puteti comanda de pe site-ul editurii: www.carteacopiilor.ro

Veti gasi in paginile cartii o povestioara scrisa si ilustrata simplu, dar incitant, la fel ca si Scoala ursilor “partea intai” despre care deja v-am povestit. Este o poveste despre prietenie in primul rand, dar si despre responsabilitate si despre respectul pentru ceilalti sau pentru munca lor. Fara cuvinte asa de complicate insa, de care ar avea nevoie doar oamenii mari.

(Am uitat sa va spunem ca in pachetelul nostru nu era doar Jackie: erau mai multi poznasi si strengarite, unii foarte asemanatori cu cei din casutele voastre, despre care va vom scrie datile viitoare.)

Lecturi frumoase si folositoare, de la mic la mare!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Carticele, Recomandari și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Jackie

  1. Avem si noi povestile cu Jackie,din pacate sunt doar 2 tiparite momentan in limba romana. Piticii mei au invatat sa numere cu ursuletii 🙂 si se amuza de fiecare data cu strengarita de Jackie 🙂

  2. casadincopac zice:

    Da, sunt foarte educative. Si mesajul fiecareia este usor de receptat de cei mici.

  3. Laura zice:

    O avem şi noi, fiicei mele îi place foarte mult şi insista s-o citim în fiecare seară. Eu însă nu pricep care-i partea educaţională. Pentru că Jackie strică placinta dar nu mi se pare că învaţă vreo lecţie din asta. Iar partea cu cadoul mi se pare aruncată aiurea în cartea, fără legătură cu acţiunea anterioară. Cartea ar fi trebuit să se termine cu urşii stând pe trepte şi mancand placinta, aşa cred că ar fi fost logic. Iar cu enumeratul obiectelor de pe capul sau din mâinile ursuletilor avem şi noi o mică obsesie, trebuie repetate cu sfinţenie în fiecare seară.

    • casadincopac zice:

      Latura educativa a cartii mie mi se pare ca tocmai in prezentarea poznei consta. Orice copil este poznas in mai mica sau mai mare masura. Cartea prezinta cu delicatete limita pe care Jackie a trecut/o, desi nu ar fi trebuit. Faptul ca se straduieste sa vanda apoi placinta de una singura, fara ajutorul prietenilor ei pe care tocmai ii dezamagise, este o dovada ca ii pare rau. Dar nu intra in panica si nu se smiorcaie cum ar fi facut/o poate multi copii. Isi pastreaza cumpatul si se straduieste sa iasa din bucluc. Abia cand isi da seama ca ursii au iertat/o fara ca ea sa izbuteasca mare lucru, atunci plange `de rusine`. Noua ni se pare un mod induiosator si amuzant de a trece printr/o pozna. Chiar ideal:) In ce priveste cadouasul pe care ursii il primesc la intoarcere… noua ne place sa gasim ceva calduros cand ne intoarcem acasa, asa ca nu ne mai intrebam ce rost are 🙂 Cam asa se vad lucrurile de la fereastra casutei din copac:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s