Biblioteca pentru prunci

Imprumutul ca si impartasitul si impartitul cu ceilalti poate fi dificil la varstele mici, dar depinde de fiecare copil in parte. Desi “e al meu”, “nu dau”, “nu” sunt niste etape care oricum trec cu timpul, cei mari pot participa chiar si asa in multe feluri la modelarea comportamentului pruncilor. Uneori cu bataie mai lunga, asa cum este mersul la biblioteca si placerea lecturii. Noi am facut acest pas devreme (pe la doi ani jumate), asa cum il poate face de fapt oricine. Adica ne-am facut permis la biblioteca Institutului Francez din Bucuresti (gratuit pentru cei mici), un loc frumos si primitor unde poti sta cufundat in fotolii confortabile sa rasfoiesti carti frumos ilustrate, care inspira pe mic si pe mare si dau frau imaginatiei la orice varsta. Pentru cei care vor, exista si optiunea de a lua acasa cu imprumut, treaba greu de inteles la inceput pentru cei mici, dar discutabila si tratabila in timp. Asa invatam sa ne folosim intr-un mod grijuliu de lucrurile celorlalti si sa le inapoiem pentru ca apoi sa transferam acest obicei si in jocul cu copiii atunci cand ne aflam in colectivitate: a da si a lua, a impartasi si a face asta constient si firesc.

Nu numai ca un permis la biblioteca schimba modul de raportare la ceilalti, dar asa se schimba usor usor si modul de raportare la carte, lectura, litere scrisa pe hartie. Cartile devin mai pretioase, povestile lor ne zornaie mai des in cap si le legam unele de altele, in plus aflam istorioare noi, din alte tari, unele atat de simple, de emotionante si de departe de cruzimea unora dintre povestile “clasice” sau neaose ale caror intrigi sau finaluri le-am modificat si indulcit de o suta de ori. De exemplu, Capra cu trei iezi: de ce capra este atat de rabunatoare si il omoara si ea pe lup? Oare nu este la fel de rea ca si el? Ce mananca capra? Dar lupul? Atunci cine este rau? Si de ce l-a aruncat in foc? Si dupa acest masacru de ce se mai incheie povestea cu “si au trait fericiti pana la adanci batraneti?” Apoi, Cei trei purcelusi: ii mananca sau nu lupul pe primii doi? Pentru ca fiecare carte din librarii spune alta poveste, daca ai ghinionul sa ai mai multe, vei deveni de-a dreptul confuz…

In schimb, am imprumutat acum vreo luna o carticica foarte frumoasa. Era tot cu un lup si am avut o retinere, dar rasfoind-o, am intuit ca este ceva mai simplu si mai placut. A fost mai mult decat atat: a fost chiar emotionanta. Si este inca pentru ca ne amintim zilnic de ea. Se numeste Marlaguette si este scrisa de Marie Colmont si ilustrata de Gerda (Flammarion, 2009). Chiar si numele a fost intrigant. De la prima lectura am inceput sa inventam nume, din ce in ce mai sonore, ca niste minuscule cantecele: Marlaguette. Povestea este simpla: fetita unui padurar merge in padure intr-o zi sa culeaga ciuperci si intalneste un lup flamand care vrea sa o manance. Dar pentru ca fetita se zbatea foarte tare, lupul se loveste cu capul de stanca vizuinei lui si cade. Atunci fetita il ingrijeste si lupul o indrageste din ce in ce mai tare, mai ales pentru ca nimeni nu fusese atat de dragut cu el. Devin prieteni, dar cu un pret prea mare pentru lup: acesta nu mai are voie sa manance alte animale. Marlaguette ii aduce zilnic paine, ciuperci, fructe si ceai de musetel, iar lupul rabda cu stoicism aceasta dieta. Intr-o zi fetita intalneste un taietor de lemne foarte batran caruia ii povesteste despre prietenul sau lup. Taietorul ii spune lui Marlaguette ca prietenul ei va muri daca va continua asa. Daca nu vrea sa moara, trebuie sa il elibereze: lupii sunt carnivori si stomacul lor se imbolnaveste daca nu mananca carne. Fetita plange si e foarte trista, dar se hotaraste sa isi elibereze prietenul. Ii spune ca ii va fi dor de el, dar tocmai pentru ca il iubeste ii da drumul. Lupul se desparte slabit de prietena lui, merge in padure, vaneaza alte animale mici si se pune din nou pe picioare. Din acea zi, Marlaguette si lupul se cauta din priviri prin padure, printre copaci si tufe si se gandesc cu bucurie, dar si tristete la prietenia lor.

Ne-a placut foarte mult aceasta poveste simpla pentru ca povesteste despre prietenie, despre prietenia dintre copil si animal, dar si despre limitele ei si, nu in ultimul rand, pentru ca lupul nu este si de aceasta data rau. J Ci este lup, copiii inteleg intr-un mod simplu si imediat, cat de mici sau de mari sunt, ca animalele carnivore nu sunt neaparat rele, ci asa sunt ele facute: sa manance alte animale mai mici pentru a supravietui.

O alta carte pe care v-o recomand cu caldura este 25 Noels en musique de Sophie Humann (Actes Sud Junior, 2008). O carte care s-a dovedit foarte educativa si pentru oamenii mai mari din casuta noastra. Am aflat de aici despre obiceiurile de Craciun mai vechi sau mai noi din 25 de tari europene, despre cine le aduce de fapt cadouri copiilor de Craciun in fiecare tara: veti surprinsi sa aflati despre fiinte magice mult mai inspirate si mai autentice decat cea creata de Coca Cola. Si veti afla adevarata identitate a lui Mos Craciun citind aceasta frumoasa carte, inspirant de ilustrata de mai multi ilustratori francezi, in stiluri diferite. In afara informatiilor pentru “copii mai maricei” sau chiar pentru oamenii mari (dar care rezoneaza si in capsoare mai mici), am inventat impreuna povesti despre fiecare imagine, aducand cate ceva din experienta acestui Craciun pe care tocmai l-am petrecut. Si asa, o simpla carte, ne-a mai domolit un pic din obsesia “Mos Craciun” creata de strazi, magazine, ambalaje, cunoscuti etc. Sper sa o citeasca cat mai multi parinti cu copiii lor cu tot.

Ca o concluzie, lecturile diverse, sursele diferite, imprumutul si ideea de biblioteca fac bine sanatatii, credem noi, cei care locuim in casuta din copac. Probabil ca mai sunt si alte locuri de unde puteti imprumuta carti la varste mici si va puteti forma sau exersa obiceiurile bune. Se pot imprumuta, de pilda si de la prietenii de joaca, dar asta e alta povesteJ. Noi am preferat sa fim fancofili si de data aceasta. (Am uitat sa mentionez un detaliu important despre cartile de care v-am scris azi: au si cd-uri care completeaza lectura in familie).

Gustul pentru multe lucruri, dar mai ales pentru lectura, se formeaza din frageda pruncie. De aceea am ales sa scriem despre acest subiect pentru “posesorii” de prunci doritori si amatori de asemenea aventuri. Va vom tine la curent si cu urmatoarele noastre lecturi si povesti despre povesti. Anuntam pentru viitorul apropiat chiar o serie de povesti inventate “pe loc, la un loc” J, pe care noi le consideram savuroase, dar ramane de vazut si de apreciat…

Lecturi cu folos!

Nota bene: in cazul bibliotecilor care permit abonamente pentru copii mici si foarte mici, parintii isi asuma (financiar:) )riscul degradarii cartilor. (Asta nu trebuie sa va sperie, zicem noi… )

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Carticele și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Biblioteca pentru prunci

  1. Dana zice:

    Si noi tot in jurul varstei de doi ani si jumatate ne-am inscris la biblioteca de langa casa noastra :). Ii place, participa la activitatile organizate aici, socializeaza, cauta carti noi si variate (si, oricat am cumpara noi carti, e clar ca eu tot nu as putea achizitona tot ce se gaseste pe acolo) si invata, asa cum ai spus si tu, sa respecte cartea.
    Incurajez mersul la biblioteca de la varste cat mai fragede.

  2. Pingback: Joaca de-a animatia: episodul 1 | Casa din copac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s