Despre domnisoara Morcov si pepperoni-cha-cha-cha

Acum cateva zile, pe raftul nostru de carti s-a mai asezat o poveste. Este rosie in obraji si parfumata de un domn pe nume Levantica. S-ar mai putea numi si Flori, legume, fete si baieti sau Domnul conopida si domnisoara Morcov sau … Dar se numeste nici mai mult, nici mai putin decat Balul florilor. Asta pentru ca este vorba despre un bal. Nu, nu un bal mascat neaparat, dar este o idee buna pentru voi cei care o veti citi. Cat despre noi, am citit-o cu ochii si imaginatia zburdand din pagina in pagina. Pentru ca…

Balul florilor este o carte si o poveste foarte frumoasa care a incantat deja foarte multi copii si de pe la noi. Si ii va mai incanta si pe altii cu siguranta. Ii invata pe copii despre toleranta si despre acceptarea diferentelor atat de binevenite dintre noi si ceilalti. Dar este mai mult decat atat. Cel putin asa am vazut-o noi. Cine suntem noi? Pai, daca ne plac casutele atarnate in copaci, inseamna ca ne place sa traim printre gaze si frunze, printre melci si seminte, printre legume si printre flori. Suntem niste gradinari, mici si mari care ingrijesc tot felul de gradini. Asa ca pentru noi Balul florilor a fost si un prilej de mirare si de rememorare. Cel mai mic locuitor al casutei noastre agatate printre ramuri are doi ani si jumate si am sa va spun de ce nu a vrut sa asculte povestea citita de cei mai mari. De cum a deschis cartea, i s-a parut foarte firesc nu numai faptul ca legumele sunt insufletite, vorbarete si jucause, dar si faptul ca noi putem participa la toate intamplarile prin care ele trec. Pesemne ca stie sa citeasca pe buze pentru ca a inceput sa stea de vorba cu siluetele delicat de colorate ale domnului Conopida, ale domnisoarelor Ridichi si a domnului Castravete, sa le intrebe daca le place ceaiul de flori de fan sau lapticul de caprita, daca le plac puzzle-urile si fluturii si multe altele. Iar cand a aparut pe scena si domnisoara Morcov, povestea s-a amplificat si a devenit si mai palpitanta. Era ca si cand cineva i-ar fi citit gandurile si preferintele. Conopida si morcovul merita sa fie in centrul atentiei. (Recunosc, am fost un pic geloasa: pana acum eu nu am primit decat roluri secundare. Am fost de exemplu bunicuta din Scufita Rosie sau maimutica din Regele leu…) Apoi am rememorat impreuna continutul supelor din ultima vreme, ne-am amintit de morcovii dulci din gradina si am mers mai departe de mana cu simpatica domnisoara Morcov. Balul florilor era in toi atunci cand am ajuns si noi. Si, ce sa vezi!? Multe fete cunoscute. Ce mica este lumea! Ce ocazie draguta sa il revedem pe domnul Levantica sau pe domnisoara Galbenea, pe batrana doamna Lalea, pe elegantul domn Crin sau pe carabusi si greierasi. Pentru ca nu ne mai aminteam de ei, am facut din nou cunostinta cu Matisorul de salcie, cu bataiosul Toporas si cu domnisoara Garoafa. Desi de obicei, ne oprim indelung asupra personajelor negative si asupra conflictelor dintre personaje, de data aceasta nu ne-am dezlipit de domnisoara Morcov. Ea ne-a invatat sa dansam Pepperoni-cha-cha-cha, dupa care i-am aratat si noi cum se joaca Alunelul si am mers in pasi de dans spre culcare urandu-le in soapta tuturor florilor, legumelor si insectelor noapte buna.

Aceasta a fost povestea noastra despre o poveste. Urmeaza si altele in curand. Pana atunci, va invitam sa cititi si voi Balul florilor, o carte scrisa pentru copii mici, de 2-3 ani, sau mari, de 7-8 ani, fete sau baieti, gradinari sau florari de catre Sigrid Laube si ilustrata de catre Silke Leffler. Traducerea in limba romana a aparut la editura Cartea copiilor pe site-ul careia gasiti mai multe detalii: www.carteacopiilor.ro

Privit si citit cu folos!

Acest articol a fost publicat în Carticele, Recomandari. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s