Atelier de experimente stiintifice

La atelierul „Să experimentăm şi logic să ne distrăm!” ne vom pune la încercare ascuţimea minţii – precum şi a simţurilor, intuiţia şi priceperea de… a ne băga nasul peste tot! Vom „coace” experimente (din diferite domenii – fizică, chimie, neurofiziologie – poate şi psihologie), vom încerca să dăm de cap unor jocuri de logică şi matematică distractivă, vom descâlci iţele mai mult sau mai puţin logice ale unor povestioare, iar dacă stăm cu gura căscată s-ar putea să pice din cer şi nişte ghicitori!

La sfârşit poate ne va fi mai uşor să întelegem  că… logic, Realitatea poate fi privită/ înteleasa dintr-o mie şi unul de puncte de vedere!

Sunt departe de a fi expertă în experimente şi probleme de logică, dar m-au fascinat de mică „provocările minţii” şi am adorat cărţi de genul „Fizica distractivă” sau „Duelul minţii”. Apoi de-a lungul timpului am băgat la cap tot felul de jocuri de perspicacitate, aflate de la profesori sau la vreo petrecere, când îi venea cuiva ideea să învioreze cu ajutorul lor atmosfera.  Atelierul va fi un bun prilej de a le împartasi şi de a mă bucura din nou când alte persoane le descoperă; în plus, sunt destul de sigură că voi mai afla o grămadă de alte minunăţii de la cei care veţi veni! 

Alexandra Cucu

Acest atelier se adreseaza oamenilor mai maricei. Eu il recomand parintilor, mai ales acelora cu copii ceva mai mari de 4-5 ani. Dar cred ca e binevenit oricui.

Datele cand se va tine atelierul sunt urmatoarele: 6, 13 si 20 mai intre orele 19 si 21 la sediul Asociatiei Incubator sub aripa careia se desfasoara. Iata mai multe informatii si detalii despre inscriere: http://incubator107.wordpress.com/ Tot pe blogul asociatiei gasiti prezentate si alte ateliere interactive adresate oamenilor mari. Pe pagina Tu ce ii poti invata pe altii? poti pune in practica chiar propriile idei si priceperi.

Experimente folositoare si calauzitoare!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Afara. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Atelier de experimente stiintifice

  1. casadincopac zice:

    Pentru cei care nu au fost, iata cateva fotografii foarte graitoare: https://picasaweb.google.com/lavinia.carcu/SaExperimentamSiLogicSaNeDistram?feat=embedwebsite#
    Ii dorim Alexandrei cat mai multe ateliere la fel de interactive si interesante (pe care le veti gasi descrise si aici)!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s