Regele si regatul sau

coronitaSunt regele a tot ceea ce vad, spunea un om odata. Tu, rege, se mirara cei de langa el, nu te vezi cum arati, cum esti imbracat ?
Va spun, eu sunt regele a tot ceea ce vad. Vad soarele cum rasare si stiu ca pentru mine rasare. Sagetile lui se pleaca in fata ochilor mei. Vad Luceafarul de seara si Luceafarul de dimineata si stiu ca pentru mine stralucesc. Vad luna cum se plimba printre nori, cum ia forme si culori diferite ; stelele cum stralucesc noaptea, lumini si luciri ciudate in cer, flori pe pamant. Simt ca tot ceea ce vad este pentru mine, ca traieste, ca straluceste pentru mine. Asa ca eu sunt regele a tot ceea ce vad.
Si cand ai sa pleci din lumea asta, ce-o sa se intample cu regatul tau, ma rog ?
Cand eu voi pleca de aici, ma voi raspandi prin tot regatul meu. Luna, soarele, ploaia, stelele, norii, florile vor fi si vor continua sa straluceasca pentru multi, multi oameni ; eu le voi porunci si ele imi vor asculta porunca. Nu stiu, poate ca si alti oameni se simt regi, dar pe mine lucrul acesta prea putin ma intereseaza. Eu ma simt rege si asta-i tot ce conteaza pentru mine.
Eu nu ma simt rege; nu m-am simtit in viata mea si nici nu ma voi simti. La saracia mea, numai de regat nu-mi arde, raspunse un vecin. Si ma rog, daca tot te simti rege, de ce nu poruncesti muntilor sa se miste, stelelor sa-si schimbe locul, apelor sa isi schimbe cursul?
Pentru ca stau bine asa cum stau, zise omul.
Ce mai rege?, il luara in ras ceilalti, auzi, stau bine asa cum stau; pai la ce raspuns puteam sa ne asteptam! Halal rege ! Daca tot esti rege, dovedeste-ne !
Omul le spuse sa se uite noaptea urmatoarea pe cer, pentru ca va porunci unui balaur sa inghita luna. Curiosi, vecinii sai statura toata noaptea treji. Si, deodata, vazura cum luna rotunda si luminoasa e umbrita, incetul cu incetul si, parca, inghitita in adancurile intunericului. Nu mica le fu mirarea si nici spaima. Cu totii venira dis-de-dimineata la casa omului, care mai de care intrebandu-l ce-i cu balaurul. Astfel incat, spre sfarsitul zilei, incepura sa se roage de el sa le dea luna inapoi. Omul le raspunse ca se mai gandeste, sa se duca pe la casele lor si sa stea linistiti, caci balaurul nu face rau oamenilor. A doua noapte, ce sa vezi, un coltisor de luna, luminos si voios, aparu pe cer, strapungand intunericul. Oamenii se bucurara, dar isi spusesera ca trebuie sa fie ceva tare ciudat cu cel care se credea rege.
O fi vreun vrajitor. Ar fi bine sa stam departe de el, cine stie ce mai e in stare sa faca.
Peste un timp, omul orbi. Era parasit de aproape toti. Ultimele cuvinte inainte de a orbi fura :Sunt regele a tot ceea ce vad. De la un timp, insa, nu mai fu auzit spunand nimic. Oamenii trecura pe langa casa lui si vazura ca orbise. Unul ii spuse : Ei, acum mai esti rege? Ai vazut ca ai cazut prada propriilor tale vraji? Ai fost pedepsit. Ce mai rege !
Omul era singur si trist si nu mai astepta nimic, decat…
Pana intr-o zi, cand aproape ca nu mai putea sa-si stapaneasca mainile, lua un carton, niste pensule, niste vopsea si incepu sa picteze. Pe cartoane se asterneau stele, sori, nori, lumini, umbre, intuneric. Doua culori opuse si intre ele lumina, multa lumina, era una dintre picturile sale.
Oamenii, tot trecand pe langa casa sa, ii vazura picturile si ramasera inmarmuriti. Cum, acesta, orb fiind, face asemenea lucruri? E tare ciudat. Cu siguranta e un vrajitor.
O data veni in satul lor un carturar. Era bine imbracat si le spuse ca umblase prin toata lumea si ajunse si in satul lor si ca ar vrea sa stie daca pe aici se gaseste cineva interesant. Oamenii ii spusera ca exista un vrajitor orb care se crede rege, dar ca nu trebuie luat in seama. Macar nu face nici un rau. Sta singur in coliba lui. Carturarul insista sa il vada. Ajunsera la casa lui, iar carturarul il vazu pe om pictand ; fata ii era luminoasa si pe cartoane asternea Calea Laptelui ce izvora dintr-o stralucire. Carturarul ii ceru omului sa vada si alte picturi. Mare fu surprinderea sa, mai ales vazand ca omul era intr-adevar orb. Il intreba daca ar putea sa-i dea picturile sa le arate lumii intregi. Omul i le dadu bucuros. Unul dintre vecini spuse : Ce trist trebuie sa fie pentru tine ca mainile tale sa faca asemenea lucruri si tu sa nu le vezi.
Dar eu vad totul , raspunse omul.
El este cu adevarat un rege , rosti, uimit, carturarul.
Nu, eu nu sunt rege. Un rege adevarat m-a lasat sa ii vad regatul. Si m-am gandit sa vi-l arat si voua.
Acesta fu raspunsul, plin de lumina, al omului.

Poveste inchipuita si rostita de Anca Simitopol

Acest articol a fost publicat în Basme tainice și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s