Povestea unei stele mici

Cunosc o stea care isi dorea tare, tare mult sa ajunga la o fetita, nu la o fetita oarecare ci la una anume. Una care, de cand incepeau sa rasara stelele, statea intinsa in carul cu fan al bunicilor si le privea pana cand nu mai avea incotro si trebuia sa se duca la culcare. Nu le privea atata timp intamplator, pentru ca o data, cand fusese la o cabana la munte, intalni un batran cu o barba lunga si alba si pus pe povestit. Il vazuse intr-o dimineata construind o scara, il intreba pentru ce construieste scara si de ce asa de lunga – nu mai vazuse niciodata o scara asa de lunga. Batranu, privind-o pe sub sprancenele albe, ii raspunse ca vrea sa ajunga la stele si o scara cu siguranta i-ar fi de folos. “Dar mama mi-a spus ca cerul nu are capat si ca nu poti sa-l atingi niciodata.” “e-he, fetita mosului”, spuse batranul zambind pe sub mustati. Steaua de care vorbeam abia se nascuse, era tare zglobie, alerga cat era noaptea de lunga. Nu rareori imparatul si imparateasa cerului o certau, spunandu-i ca stelele trebuie sa stea intr-un loc, asemeni tuturor au si ele un rol, iar acela este de a lumina cerul si pamantul, cum le-ar mai putea lumina daca toate stelele s-ar fatai incoace si-ncolo. Dar steaua pur si simpèlu nu avea astampar. Asta pana intr-un anumit moment cand incepu sa se uite la fetita si sa-si stoarca mintile cum sa ajunga la ea. Vazand-o imparatul asa de linistita o intreba ce este cu ea, caci nu parea in aerele ei. Steaua isi lua inima in dinti si isi spuse gandurile. Imparatul o intrewba: “Bine, dar de ce vrei tu sa ajungi la o fetita? Nici o stea nu a incercat lucrul asta, nici nu si l-a dorit, pentru ca rolul stelelor…” “Dar daca fetita m-ar tine in mana, lumina pe care o va simti ea atunci n-ar fi mai frumoasa decat toate miile de ani in care as lumina printre multe elte stele? Si caldura pe care as simti-o eu? Noi, stelele, suntem reci, am auzit ca oamenii sunt calzi.” “Atunci, poti porni la drum. Sper sa-ti implinesti dorinta.” Dar discutia stelei cu imparatul fu surprinsa de o gaura neagra care, plian de ciuda, se hotari sa faca tot posibilul pentru a-i sta in cale stelei. Steaua se pregati de drum, isi lua cate ceva de-ale gurii, caci si stelele mananca. Si ce-ar fi putut sa ia: o bucatica de nor, niste praf de lumina, doar avea drum lung. Cand sa deschida portile cerului pentru a-si putea incepe calatoria, se trezi cu gaura neagra in fata ei: “Buna seara, draga stea, unde vrei sa pleci asa grabita? Daca ar afla imparatul…” “Imparatul mi-a dat voie sa plec, te rog, da-te la o parte, sunt foarte grabita, trebuie sa ajung pe pamant, la o fetita.” “ei”, rase gaura neagra, “dar cine a mai pomenit ca o stea sa ajunga pe mainile unui om? Lasa tu pamantul si oamenii, uita-te putin la mine.” Gaura neagra era o batrana vicleana, asa ca rasucindu-se o data, se deschise si ii arata stelei un soare orbirìtor, stele in jurul lui care i se plecau, cu razele sale ca niste sageti, soarele statea gata sa o pedepseasaca pe una si pe alta. “Draga mea stea, acesta ar putea fi viitorul tau, adica tu ai putea fi soarele acesta putenic, daca te lasi pe mainile mele si patrunzi in mine.” “Vai”, zise steaua speriata, “dar soarele acela era asa de rau, cu sagetile lui ascutite. Pentru nimic in ceruri nu vreau asa ceva!” “Ei, bine, uite, fara sageti, dar vei stapani peste toate stelele!” “Dar nu intelegi, ca nu vreau sa tapanes peste nimeni. Si daca ma uit mai bine, tu esti o gaura neagra, mi s-a spus sa fug de gauri negre, caci voi ne ingjititi pe noi, stelele, eu de abia m-am nascut, nu vreau sa ajung intr-o gaura neagra, sa-mi sting lumina, cel putin nu, pana nu voi fi facut ceea ce-mi deresc.” Gaura neaggra, nervoasa, raspunse: “Deja incepi sa ma superi. N-ai sa ajungi la nici o fetita. Nici o stea, niciodata, nu a ajuns la vreo fetita, nici tu nu vei ajunge. Vei ajunge inauntrul meu, gaura neagra, de care ti s-a spus sa te feresti. Pana aici ti-a fost drmul.” Gaura neagra tocmai deschise o gura uriasa pentru a inghiti steaua care o lua la goana. Norocul stelei ca tocmai atunci se ivira zorile care orbira gaura neagra. Aveasta ramase cu gura cascata, cautand incolo si-ncoace steaua. De ciuda se facu si mai neagra. Steaua fugi, fugi si noaptea ajunse pe pamant. Acum, in ce casa sa intre, caci nu mai stia unde locuia fetita. Dar pana sa se dezmeticeasca, se trezi chiar pe mana ei. “Hei, hei, trezeste-te, sunt eu, steaua. Nu mai ai nevoie de o scara sa ajungi la noi, am venit eu la tine” si rase incetisor. Fetita se trezi si nu-.i venea sa-si creada ochilor, simtea cum op gadila lumina stelei. “Cred ca visez, ciupeste-ma sa vad daca e adevarat!” Steaua, razand, o ciupi pe fetita care o lua in mana, fermecata. Era asa de calda mana fetitei, ca de bucurie steaua cea mica era cat pe ce sa se topeasca. Aceasta este poveste stelei care si-a dorit tare, tare mult sa ajunga la o anume fetita. Adica, numai atat stiu eu din povestea ei. Daca vreti sa stiti ce a facut mai departe, o puteti intreba pe ea. O veti recunoaste dupa cat de zglobie e.

Poveste inchipuita si rostita de Anca Simitopol


Acest articol a fost publicat în Basme tainice și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s