Piatra Orbek

motiv decorativ rosu si verdejpgNimicnicia prezenta se inchina in fata minunatiilor de fata – probabil stiti ca acesta este salutul japonez. Eu, adica nimicnicia prezenta, ma numesc Malek si sunt un copac. Viata mea decurge normal, ma trezesc dimineata, imi intind crengile pana la cer, ma bucur cand este soare si ma zburlesc de vant si ploaie. Nu sunt unul dintre cei mai falnici copaci, fratii mei ulmi, stejari sunt mult mai demni si impunatori decat mine. Dar mi- e bine asa cum sunt, cu viata mea de copac, aud pasari cantand, vad soare, stele, nori. Uimirea si bucuria mea erau mai mari cand eram mic, acum deja cunosc totul. Pot spune ca sunt fericit sau, cel putin, eram fericit. De fapt, nu sunt aici pentru a vorbi minunatiilor de fata despre mine, ci pentru a va spune povestea pietrei Orbek. Pana nu demult si eu, ca si voi, nu credeam ca pietrele au o poveste, dar se vede ca m-am inselat. Stand intr-o zi si intinzandu-ma la soare, aud ceva cantand. Glasul venea de undeva de jos. Ma uit jos, dar nu vad nimic. Cand aud deodata: “Hei, sunt eu, piatra Orbek, esti asa de mare si eu asa de mica, probabil ca nu ma vezi, dar uita-te mai atent, sunt la radacina ta.” Ma uit si ce sa vad, intr-adevar, o piatra. Piatra era asa de vesela, canta si vorbea toata ziua, incat imi venea si mie sa topai de bucurie. Chiar ii spusesem asta. Iar ea se intrista si imi raspunse: “Ce bine de tine ca te poti bucura. Vezi, tu ai o inima, poti simti bucuria sau tristetea, in schimb eu nu pot nici macar sa plang. Stii care e dorinta mea cea mai mare? Sa am o inima, o inima adevarata! Daca as avea o inima adevarata, m-as uita la cer si ochii mi-ar deveni albastri.” “Dar ce legatura are inima cu ochii”, intrebai eu. “Se vede ca nu stii prea multe”, raspunse, “ochii sunt oglinda inimii. Daca as avea o inima adevarata, cerul mi-ar patrunde in inima si ochii mi-ar deveni albastri.” Adevarat, eu aveam o inima si, ce ciudat, pana sa imi spuna ea, aproape ca nici nu realizasem lucrul asta. Zana padurilor ne-a daruit tuturor copacilor o inima, cu care sa putem rade sau plange, cu care sa simtim intr-adevar lucruri adevarate. Am intrebat-o pe piatra Orbek despre viata ei, insa imi raspunse ca nu-si aduce aminte mare lucru, pentru ca nu simte prea mult. In schimb imi povesti cum a fost purtata de vartejuri de ape, a vazut fel de fel de ciudatenii si mereu ii parea rau ca nu putea mai mult decat sa vada, ca nu putea sa simta. Totusi, spera ca intr-o zi va capata o inima. “Stiu ca speranta mea nu e in zadar.” E ciudat ca piatra Orbek, desi nu simtea nimic, ma facea sa simt o mare bucurie. Cred ca aducea bucurie oriunde s-ar fi dus. Intr-o zi mi-a trecut prin minte sa o rog pe zana padurilor sa ii ofere in dar si lui Orbek o inima adevarata. Cu siguranta ar fi putut. I-am spus despre acest gand lui Orbek, iar ea nu mai putea de bucurie. I-am spus ca trebuie sa pastreze secretul, pentru ca fratii mei erau foarte invidiosi, cu siguranta nu ar fi vrut ca cineva – si mai ales o piatra – sa capete o inima, asemeni lor. Zis si facut. Am chemat-o pe zana intr-o noapte, cand fratii mei dormeau si i-am vorbit despre dorinta lui Orbek. “Prea bine, Orbek”, zise zana, “iti voi darui o inima.” Piatra mea nu mai putea de bucurie. Zana incepu magia. Dar vai, se intampla un mare necaz. Tocmai cand magia urma sa atinga inima lui Orbek, pentru a o transforma intr-una adevarata, fratii mei, copacii, se trezira. Si, cum erau foarte invidiosi pe piatra, incepura sa-si agite crengile, creind un vant puternic. Stiau ca zana, avand un trup de aer, este alungata de vant. Asa ca vantul se porni sa sufle si zana fu alungata, iar inima lui Orbek ramase de piatra. Dupa furtuna, am strigat-o zadarnic pe piatra Orbek, nu am mai gasit-o nicaieri. De atunci nu imi mai gasesc linistea, nici fericirea. De aceea, daca vedeti o piatra care isi doreste mult sa aiba o inima, o inima adevarata, sa stiti ca este piatra Orbek, o veti intreba de mine, copacul Malek si ea va va recunoaste. Cand o gasiti, va rog ajutati-o sa dobandeasca o inima adevarata, poate ca sunteti mai priceputi decat mine. M-as bucura tare mult ca intr-o zi sa o intalnesc pe Orbek, cu ochii albastri, atunci am sa stiu ca are o inima adevarata. Nimicnicia prezenta roaga minunatiile de fata sa nu uite de piatra Orbek, sa o caute si sa o ajute sa ajunga si ea o minunatie cu o inima adevarata si ochi albastri.

Poveste inchipuita si rostita de Anca Simitopol

Acest articol a fost publicat în Basme tainice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s