Poveste cu Baba Dochia

Azi va zicem o poveste romaneasca veche despre bine si rau de pe vremea cand plopul facea pere si rachita micsunele. Povestea se zice zilele acestea, cand se termina iarna si incep sa se vada prin zapada muguri, boboci, frunzulite firave ori chiar flori.

A fost o data cand a fost. A fost o data, de mult tare, pe cand umblau Dumnezeu si Sfantul Petru pe pamant, a fost o baba ce-o chema Dochia. Desi vaduva, gospodaria ei era mai dihai ca la cei mai buni gospodari, caci era amarnica si n-avea hodina nici zi, nici noapte. De ajutor avea pe feciorul sau si pe nora-sa carora trebuia sa le ramaie, dupa moartea ei, toata agonisirea. Nora babei mai ales nu avea pereche de harnica ce era si de cu noroc ce era. 

Soacrele insa “tot poame acre” au fost de cand e lumea si asa vor fi pana ne-om petrece cu totii. Oricat de harnica era nora babei si oricat lucra, tot n-o mai multumea. Nu era treaba femeiasca, ba si de cele barbatesti, sa n-o faca nora babei. Dar ea tot cartea si-i cauta noduri in papura.

Intr-o zi, ce-i trasni babei prin cap?! Cheama pe nora-sa, ii da o ulcica de mosi si-i porunceste sa se duca sa-i aduca fragi, desi era prin luna lui Faur, cand e frig de crapa si ouale corbului. Nevasta stia moartea babei. Ia ulcica de pe laita, se imbraca bine si pleaca la padure sa caute fragi babei. Merge ea ce merge prin padure, prin troieni si omat pana la genunchi, pe un viscol de socoteai ca se prapadeste lumea si intr-un tarziu ajunge intr-o poiana. Cat cu mainile, cat cu niste bete, cat cu picioarele, da omatul la o parte sa vada, n-a gasi cativa fragi? Degeaba i-a fost munca, caci nici de frunze de fragi n-a dat macar. Negasind nimic, se rezema de un copac si incepu a plange, blestemandu-si zilele. Dumnezeu insa nu lasa pe cel necajit sa se prapadeasca. Cum sta ea pe ganduri, numai ce vede la deal, in marginea padurii fum ca la un foc. Se ia incet si se duse acolo. In jurul unui foc bun, sedeau intr-o rana doi mosnegi cu barbele albe: unul intr-o parte si unul in alta parte, si se incalzeau. Mosnegii cum o vazura, au inghiet-o sa se incalzeasca. Fata se aseza langa foc ca era mai inghetata de frig. Mosnegii o intrebara ce cata pe asa vreme in padure si ea le povesti toata patarania. Cand sa plece, Dumnezeu ii spuse sa umple ulcica cu jaratec , sa se duca acasa, dar sa nu se uite in ea ca va fi rau de ea. Nevasta facu asa. 

Cand a intrat in casa, iaca si baba cu o cofa de apa in mana de la fantana. 

- Mi-ai adus fragi?

- Ti-am adus, mamuca, vezi ce-o fi in ulcica. In adevar, cand baba se uita in vas, un miros mandru de fragi de padure podidi in casa si baba ii manca pe toti cu mamaliga rece.

A doua zi, baba se imbraca cu douasprezece cojoace, isi lua cele douasprezece capre ce avea si porni la padure si ea dupa fragi, sa-si hraneasca si caprele cu muguri de fag. Vremea era tot friguroasa si viforoasa. Ei nu-i pasa insa ca era imbracata bine. Nimeri cu caprele tot in poiana in care fusese si nora-sa. Cauta fragi si nu gaseste. Iata, intr-un tarziu, dupa ce caprele se saturara de muguri, ca zareste si ea in marginea padurii un foc si fum. Merge intr-acolo si gaseste pe cei doi mosnegi ce-i intalnise si nora-sa. Mosnegii o poftesc la foc. Ea se aseza in jurul focului, iar caprele se culcara mai la vale si incepura a ruguma.

Baba se incalzise bine si se rumenise la fata.

- Doamne ce-as manca paine proaspata, zise baba catre mosnegi!

Sf. Petru scoase din desagi si da babei o paine frumoasa. Ea o infuleca repede si mai zise:

- Cum as bea o oala cu vin vechi!

Si gustul babei se implini prin voia Domnului. Cand s-a vazut incalzita, satula si adapata cu vin bun si vechi, se lungi odata cat e de lunga si zise:

- Bun ar fi amu langa mine si un barbat voinic.

Deodata baba se prefacu intr-o stanca mare de piatra, caprele in bolovani mai mici, iar pe unde era focul incepu a curge o apa limpede cum e lacrima si rece cum e gheata. Mosnegii s-au facut nevazuti si nora babei, cautand-o prin padure, gasi in locul soacrei o stanca mare ce semana cu o femeie si doasprezece stanci mai mici ce semanau a capre. Iar in locul vetrei focului un izvor limpede la lacrima si rece ca gheata.

Citita la Mihai Lupescu, in Revista Ion Creanga, 1909.

Sunt zeci de variante ale acestei legende romanesti, unele care povestesc despre lana, despre firul tors (al vietii), despre Martisor si despre diverse locuri din tara unde o putem vedea pe baba si in zilele noastre prefacuta in piatra. Majoritatea sunt savuroase, frumoase si toate se termina cu bine pentru biata nora :)

O varianta simpla si adaptata copiilor mici este spusa zilele aceastea prin oras aici, cu fotografii aici.

Citit cu folos!

About these ads
This entry was posted in Basme tainice and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s